PROIECT PENTRU DEZVOLTAREA UNEI TEHNOLOGII INOVATOARE DE CULTIVARE A CÂNEPEI INDUSTRIALE

07 jul 2026
Universitatea de Stat din Moldova (USM) a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic destinat dezvoltării unei tehnologii inovatoare de cultivare a cânepei industriale, adaptată condițiilor pedoclimatice din sudul Republicii Moldova.
 
Proiectul, intitulat „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale (Cannabis sativa L.) adaptată la condițiile pedoclimatice ale regiunii de Sud a Republicii Moldova”, este finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD).
 
Coordonatorul proiectului este Victor Melnic, doctor în biologie și cercetător științific coordonator al Centrului de Cercetare Științifică „Științe Naturale Integrate” din cadrul USM. Implementarea se realizează în parteneriat cu compania SRL „VAT-COM-GRE”, care va testa și valida tehnologia în condiții reale de producție.
 
Potrivit USM, proiectul urmărește implementarea și evaluarea unei tehnologii moderne de cultivare a cânepei industriale, adaptată specificului climatic și al solurilor din sudul țării. Totodată, inițiativa își propune să transfere rezultatele cercetării științifice către mediul de afaceri și să ofere agricultorilor soluții tehnologice capabile să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice.


 
Prin dezvoltarea acestei tehnologii, cercetătorii urmăresc și diversificarea culturilor agricole cultivate în Republica Moldova, promovând cânepa industrială ca o cultură cu potențial economic ridicat și multiple utilizări în domeniul bioeconomiei.
 
Reprezentanții universității subliniază că proiectul va contribui la consolidarea colaborării dintre mediul academic și sectorul privat, facilitând transferul tehnologic și valorificarea rezultatelor cercetării în agricultură.
loading ...