SMOCHINUL: Plantare și cultivare în condițiile țării noastre

01 nov 2024
Smochinul (Ficus carica), este un arbust fructifer și face parte din familia Moraceae, fiind originar din Asia Mica. În regiunile în care se cultivă intens, smochinul crește sub forma de pom, atingând înălțimi de 12-15 metri. La noi în tara, este întâlnit sub forma de arbust, având înălțimi de 2-3 metri, formând tulpini ramificate (4-6 tulpini).
 
Tulpina este groasă, de culoare cenușie, iar ramurile sunt netede. Frunzele sunt palmat-lobate, așezate de o parte și de alta a lăstarilor, având culoarea verde-închis. Florile au dimensiuni mici și sunt numeroase. Fructul este o siconă, are forma globuloasă sau piriformă și poate ajunge la o greutate de 150 grame.
 
Cerințele față de climă și sol
Fiind o specie tropicală, are cerințe mari față de factorii climatici. Smochinul are pretenții ridicate față de lumină. Acesta crește și se dezvoltă în locuri luminoase, cu expoziție sudică, la o distanță potrivita față de alte specii pomicole sau plante care îl pot umbri. Lumina influențează pozitiv lăstărirea, formarea mugurilor de rod și fructificarea. În condiții de lumină corespunzătoare, poate fructifica de două ori pe an.


 
Are cerințe mari față de temperatură, fiind sensibil la ger. Smochinul rezistă la temperaturi ridicate (de până la 40°C), dar frunzele pot suferi arsuri. Planta are o rezistență scăzută la ger, temperaturile de -12°C, – 15°C pot afecta organele vegetative.
 
În cazul culturilor comerciale, în zonele în care precipitațiile anuale scad sub 600 mm, este indicată irigarea. Precipitațiile abundente în fenofaza coacerii fructelor pot determina crăparea acestora. De asemenea, smochinul este sensibil față de excesul de umiditate la nivelul solului.
 
Smochinul prefera solurile ușoare, permeabile, cu un conținut ridicat de humus și pH slab alcalin sau neutru. Nu sunt indicate solurile grele, reci, care rețin umiditatea sau cele prea uscate.
 
Pregătirea terenului
Este indicat ca terenul să se pregătească cu 2-3 luni înainte de plantare. Este important ca terenul să fie eliberat de resturi vegetale, iar fertilizarea să se realizeze în funcție de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Desfundarea terenului se poate face la o adâncime de 40-50 cm. Acest lucru poate fi realizat mecanic sau manual. Pe solurile subțiri, se poate efectua o arătură la o adâncime de 30-40 cm.


 
Plantarea smochinului
Plantarea este indicat să se facă în primăvara devreme, pentru a evita expunerea plantei la îngheț, pe timpul iernii. Dimensiunea gropilor diferă în funcție de pregătirea terenului. Acestea pot avea dimensiuni de 40x40x40 cm pe terenuri desfundate, 60x60x40 cm pe terenuri arate sau 80x80x60 pe terenuri nelucrate. Gropile se pot realiza mecanic sau manual, în cazul gospodăriilor.
 
Înainte de plantare, sistemul radicular se fasonează, fiind eliminate rădăcinile deteriorate sau uscate. Pentru a asigura o prindere cat mai bună, rădăcinile se introduc într-o mocirlă alcătuita din pământ, balegă proaspătă și apă. Plantarea constă în așezarea materialului săditor în groapă, în poziție verticală. Imediat după plantare, pământul din jurul plantei se tasează și se udă cu 5-6 l apă/plantă.
 
Lucrări de întreținere specifice pentru smochin
Conducerea și tăierea smochinului. În condițiile din țara noastră, se recomandă o formă de conducere joasă, sub formă de tufă, pentru a permite protejarea plantei în timpul sezonului rece. De asemenea, se poate întâlni și conducerea sub formă de pom pitic sau cordon orizontal.
 
Taierile pot fi de formare, de rodire, de întreținere și regenerare. Tăierile de formare pot începe de la plantare și au rolul de a asigura dimensiunea necesară a ramurilor de schelet și semischelet în vederea susținerii producției, precum și de a grăbi intrarea pe rod a arbustului.
 
Sursa: Botaniștii
loading ...