Spre deosebire de sistemele convenționale, unde solul este intens prelucrat, tehnologia no-till presupune o intervenție mecanică minimă. Resturile vegetale păstrează umiditatea și protejează microorganismele benefice în sol. În acest context, alegerea semănătorii potrivite devine esențială.
Compania Proteh-Agro, activă în domeniu din 2009, susține tranziția către agricultura conservativă, punând accent pe soluții tehnologice avansate. Semănătoarea Bourgault – echipament canadian de ultimă generație – reprezintă soluția centrală propusă fermierilor pentru implementarea cu succes a acestui sistem.
Bourgault este una din puținele semănători de pe piață care oferă control individual al presiunii pe fiecare brăzdar. În plus, toate unitățile sunt dotate cu senzor de tensiune și poate ajusta din mers adâncimea de semănat în funcție de compactarea solului. Practic, putem semăna în orice condiții, cu precizie foarte exactă, explică Andrei Pavlenco, administratorul Proteh-Agro.
Semănătorile sunt disponibile în dimensiuni de la 6 la 30 de metri și pot fi echipate cu buncăre modulare, de la 7.200 până la 48.000 litri, cu până la 5 compartimente, pentru semănat combinat – sămânță, îngrășăminte și alte componente. Tehnologia permite presiuni de peste +350 kg/cm², capabile să pătrundă fără dificultate straturile dense de resturi vegetale, asigurând o plasare optimă a seminței și a fertilizantului.

Este o semănătoare versatilă – poate fi folosită în no-till, mini-till sau alte sisteme de semănat direct. Este important că această soluție oferă o germinație exemplară chiar în condiții dificile. De aceea și FAO a ales Bourgault – a fost considerată cea mai potrivită pentru implementarea corectă a agriculturii conservative. Organizația a achiziționat-o direct de la noi și a donat-o Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor, în cadrul unui program de instruire și tranziție la no-till, a subliniat Andrei Pavlenco.
Prima semănătoare Bourgault FMS CD872 adusă în Republica Moldova a fost la IP ”Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor”, în cadrul unui program de sprijin FAO. A fost utilizată pentru semănatul grâului și orzului în sistem no-till.
Am testat-o în toamnă pentru prima dată, iar rezultatele au fost impresionante. Sămânța a fost plasată la adâncime constantă, foarte uniform, iar asta a asigurat răsărirea a peste 80% din plante în aceeași zi, explică Alexandru Erhan, director adjunct de producere.
Deși bugetul nu a permis fertilizare abundentă la semănat, instituția a aplicat doar 100 kg/ha uree în primăvară și câteva tratamente foliare. Cu toate acestea, recoltele au fost peste așteptări:
Pe solele din Bălți am obținut 6.9 t/ha, iar în medie, pe restul suprafețelor, am avut peste 5 t/ha. Sunt rezultate excelente pentru un an dificil și cu inputuri minime. Este clar că semănatul exact și tehnologia conservativă au făcut diferența, subliniază Erhan.
Până în prezent, compania Proteh-Agro a livrat deja 8 semănători Bourgault, dintre care o parte au fost deja puse în funcțiune pentru semănatul de mazăre și orz de primăvară, iar restul sunt pregătite pentru campania de toamnă: rapiță, grâu și alte culturi.
Andrei Pavlenco confirmă că interesul fermierilor pentru no-till este în creștere rapidă, mai ales în sudul și centrul țării, unde presiunea climatică este tot mai resimțită.

Noi nu oferim doar utilaje. Ne implicăm direct în procesul de tranziție – instruim fermierii, oferim consultanță și facilităm accesul la piața certificatelor de carbon. Compania Proteh-Agro este partenerul oficial Agreena în R. Moldova. Fermierii pot monetiza practicile conservative – deja avem peste 300 de contracte înrolate în acest sistem, a adăugat Pavlenco.
Modelul Bourgault FMS CD872 este una dintre cele mai avansate semănători destinate semănatului direct, proiectată pentru lucrări de mare precizie în condiții variate de sol. Echipamentul integrează sistemul SeedMaster FMS (Frame Mounted System), cu cadru robust și modular, brăzdare independente pe fiecare rând și distribuție pneumatică de ultimă generație, capabilă să administreze simultan mai multe tipuri de inputuri.
Cu o lățime de lucru de la 6 până la 12 metri, poate atinge un randament de la 40 până la 150 de hectare/zi în condiții optime. Buncărul central este triplu compartimentat pentru semințe și fertilizanți și are capacitatea generoasă de la 7.200 până la 12.000 de litri. Semănătoarea este echipată cu monitor de bord, avansat, control electronic al adâncimii de semănat, presiunii pe brăzdar și a dozei aplicate și monitorizare a fluxului de semințe și fertilizanți, asigurând o germinație uniformă și minim impact asupra structurii solului.
Este o soluție completă pentru fermierii care urmăresc eficiență, economie de inputuri și rezultate stabile în tranziția către agricultura durabilă.