TEHNOLOGII MODERNE LA MOLDAGROTECH SPRING 2026

11 mar 2026
Sectorul agricol din Republica Moldova a dat startul sezonului de primăvară prin desfășurarea celei de-a 47-a ediții a Expoziției Internaționale Specializate MOLDAGROTECH (spring), organizată la Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo, în perioada 11–14 martie 2026. Evenimentul reunește peste 100 de expozanți din opt țări și aduce în fața fermierilor cele mai noi tehnologii, echipamente și soluții pentru dezvoltarea agriculturii moderne.
 
La ediția din acest an participă companii din Republica Moldova, Italia, Letonia, Polonia, România, Turcia, Ucraina și Ungaria. Potrivit organizatorilor, aproximativ 20% dintre expozanți sunt participanți noi, inclusiv companii internaționale care își prezintă pentru prima dată produsele și serviciile pe piața din Republica Moldova.
 
Oferta expozițională cuprinde tehnică agricolă modernă, echipamente performante, inputuri agricole, tehnologii inovatoare, soluții digitale și servicii orientate spre dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial. În cadrul expoziției este organizat și un târg de material semincer, unde fermierii pot analiza oferta pentru sezonul agricol în curs.
 
La inaugurarea evenimentului, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a subliniat că expoziția reprezintă o platformă importantă de conectare a fermierilor cu inovațiile din domeniu.
 


În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre eficientizare, iar din discuțiile pe care le-am avut și astăzi cu expozanții am înțeles foarte clar că aceasta este una dintre cele mai mari cerințe ale sectorului. Acest lucru ne bucură, pentru că agricultura competitivă, așa cum o numim și spre care tindem, este expusă astăzi aici. Vă îndemn să analizați atent ceea ce este prezentat, să aveți discuții productive și constructive cu potențialii parteneri și să valorificați această oportunitate, a declarat ministra.
 
Oficialul a mai menționat că autoritățile monitorizează atent evoluțiile de pe piețele energetice și impactul acestora asupra sectorului agricol. Potrivit acesteia, încă din primele zile ale escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Guvernul a acționat în regim coordonat, prin intermediul Centrului de criză, în cooperare cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, pentru a anticipa eventualele dificultăți care ar putea afecta campania agricolă de primăvară.
 
Ministra a subliniat că această perioadă este una intensă pentru fermieri, deoarece lucrările agricole sunt în plină desfășurare în toate subsectoarele, iar necesarul de resurse și lichidități este ridicat. În acest context, autoritățile promovează în regim prioritar proiectul de hotărâre privind relansarea mecanismului de rambursare a accizei la motorină pentru perioada campaniei de primăvară. Totodată, Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat lucrează la îmbunătățirea procesului de restituire a TVA, astfel încât agricultorii să poată dispune mai rapid de lichiditățile necesare pentru activitatea curentă.
 


Directoarea generală a CIE Moldexpo, Zinaida Popa, a menționat că MOLDAGROTECH rămâne, de la an la an, o platformă importantă de dialog și cooperare între fermieri, companii și autorități.
 
Expoziția MOLDAGROTECH se desfășoară în fiecare an și demonstrează că sectorul agricol reușește să rămână unit chiar și în perioade mai dificile. Faptul că fermierii, agenții economici și autoritățile continuă să se întâlnească aici arată că există un dialog constant și o dorință comună de dezvoltare a sectorului. În acest an avem peste 100 de expozanți, dintre care aproximativ 20% participă pentru prima dată, inclusiv companii internaționale. Pentru noi este important că această expoziție rămâne o platformă de dialog pe care o organizăm pentru toți actorii din agricultură, a declarat directoarea Moldexpo.
 
Programul expoziției include mai multe activități practice și interactive dedicate profesioniștilor din sectorul agricol. Printre acestea se numără test-drive-ul „Tehnica în acțiune”, în cadrul căruia sunt prezentate și demonstrate mașini agricole moderne, concursul „Util pentru Moldova”, consacrat celor mai performante echipamente, tehnologii și materiale pentru agricultură, precum și Centrul AgroHub, spațiu destinat lansărilor de produse, prezentărilor interactive și soluțiilor digitale pentru optimizarea proceselor agricole.
 
Agenda ediției include și conferința „Agrogenerația”, organizată în sprijinul formării noii generații de specialiști. În cadrul acesteia, studenți ai Universității Tehnice a Moldovei prezintă rapoarte tematice dedicate tendințelor actuale din domeniul ingineriei agricole.
 
Expoziția MOLDAGROTECH (spring) este organizată de Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul financiar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, fiind considerată cel mai amplu eveniment dedicat tehnologiilor și echipamentelor agricole din Republica Moldova
loading ...