Proiectul UNESCO își propune să conecteze companiile de turism și părțile interesate din regiunile selectate din bazinul Mării Negre – Moldova, Georgia, România, Bulgaria, Turcia, Grecia, pentru a crea și gestiona un produs turistic atractiv și inovativ, bazat pe experiență și creativitate.
Moldova este reprezentantă de către Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), care a organizat o vizită de studiu, pentru ceilalți parteneri ai proiectului, cu scopul de a prezenta locațiile noastre cu semnificație culturală.
Cele 10 obiective turistice și culturale ale Moldovei, care vor fi integrate în proiectul transfrontalier de afaceri din sectorul turistic sunt:
- „Arta Rustică” din satul Clișova Nouă:
- Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău;
- Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău;
- Primăria Capitalei;
- strada pietonală Eugen Doga din Chișinău;
- Vinăria Chateau Vartely, din orașul Orhei;
- Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”;
- Mănăstirea rupetră Peștera;
- Casa Țărănească de la Muzeul Etnografic din Chișinău;
- Fructele și Plantele uscate.
Scopul vizitei este de a vedea cele 10 locații din cadrul proiectului, de a înțelege cât de bine se potrivesc în cadrul programului respectiv. Suntem siguri că vom avea un rezultat remarcabil. Aceste 10 locații sunt parte dintr-un grup de 60 de geolocații din 6 țări partenere ale proiectului din bazinul Mării Negre. Prin aceste proiecte și RM devine parte a unui networking de trasee culturale din mazinul Mării Negre și programului de funcționare Europă. Ca să rezum, suntem mândri că am ajuns aici și sperăm să revenim mult să ne revedem, a declarat Nikos Thomaidis reprezentantul Greciei în cadrul proiectului
În cadrul proiectului HERIPRENEURSHIP, vor fi realizate mai multe ebook-uri și ibook-uri pentru destinațiile selectate, care vor putea fi accesate pe platforma app store și google play și totodată, va fi creat un joc (Heritage Game), care va accentua importanța culturală a patrimoniului local. Iar pentru atragerea potențialilor vizitatori, vor fi create istorii video menite să transmită valoarea culturală a fiecăruia dintre cele 10 obiective ale teritoriului Moldovei.
Totodată, vor fi elaborat pachete turistice menite să fie geolocații din cadrul proiectului, care să se integreze în oferta turistică a diferitor proiecte locale.
Programul, care propune să promoveze afacerile din sectorul turismului și culturii are un buget total de peste un milion de euro.