Satul Goian atrage turiștii pentru frumusețea locurilor din jur, dar și pentru că este cea mai mare insulă populată din țară. Pe de o parte trece râul Nistru, iar pe cealaltă parte – râul Iagorlîc, în jur formându-se mici golfuri.
Înainte zona arăta cu totul diferit. Satele Goian și Iagorlîc, aflate pe un singur deal, s-au schimbat odată cu construcția Hidrocentralei electrice de la Dubăsari la mijlocul anilor `50 ai secolului trecut. Din cauza ei, fluxul râului Nistru s-a mărit și a inundat malurile, iar casele din Iagorlîc, aflate la poalele dealului, au dispărut sub apă. Astăzi, satul Iagorlîc numără vreo cinci case.
În Goian nu există nicio stradă asfaltată, drumurile sunt din piatră și în sat nu este glod aproape niciodată. Localitatea e atât de micuță încât poți să vezi apa Nistrului de pe oricare deal nu te-ai urca. Din 400 de case existente în localitate, 200 sunt de vânzare.
Noi ne lăudăm cu satul nostru. De parcă suntem în Elveția. Apa se scurge în pârâu drept în vale. Satul e ca o minge și apa curge în Nistru, explică Leonora, mândră de satul în care locuiește.
Femeia povestește că un elvețian a venit în sat prin 1992 și a construit aici o casă. Apoi a atras alți patru prieteni, care și-au construit și ei case aici, pentru că le-a plăcut foarte mult. Dacă prietenii veneau în fiecare an să se odihnească în Goian, atunci primul elvețian s-a stabilit cu traiul aici.
Leonora își amintește că bărbatului de peste 70 de ani îi plăcea foarte mult vinul „Buchetul Moldovei” și cașcavalul. Elvețianul a decedat acum cinci-șase ani în urma unui atac de cord. Însă ceea face deosebită această istorie este că el solicitase în testament ca corpul lui și al câinelui lui să fie incinerate, iar praful să fie împrăștiat pe apa Nistrului.
Ceea ce deosebește satul Goian de alte sate moldovenești sunt indicatoarele de pe străzi. Sunt scrise în rusă și îți arată că mergi pe străzi „sovietice”: strada Ponomari, strada Gagarin, strada Lenin, strada Kalinina, strada Ion Canna.
Ultimul este un scriitor născut în Goian în 1902. În perioada 1942-1944, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu alți scriitori și poeți, „s-a angajat complet pe frontul războiului în plan artistic” de partea URSS. Pe Ion Canna îl pomenește și Leonora. Femeia spune că atunci când vin turiștii în zonă, le povestește despre romanul lui autobiografic „Dimineața pe Nistru”, publicat în 1953.
Fragment din „Dimineața pe Nistru” despre „realitatea istorică apăsătoare din timpul primului război mondial și din preajma Revoluției din Octombrie”:
”Satul nostru, Goian era vestit în toată Basarabia și avea de ce. Să nu credeți că goienenii, cultivând spicoase, și-au căpătat faima la vreo expoziție agricolă, primind medalie de aur. Nici cu cai de soi, care au luat premii la întreceri. Nici cu câinii care erau la toată casa. Nu. Goianul era vestit prin cucoșii săi care cântau din răsputeri și cu măiestrie. Satul era așezat la întretăierea a trei gubernii: Basarabia, Hersonul și Podolia.
Satul era așezat la poalele dealului Platon, acoperit cu vii și livezi, care de departe se asemăna cu o cușma țuguiată și flocoasă. Nu întâmplător îi ziceau dealului ăsta Platon”.
Mica Elveție de pe Nistru e frumoasă și are potențial turistic prin contradicțiile pe care le poate oferi: un spațiu parcă rupt din trecutul sovietic, pensiuni în stiluri tradiționale, dar și europene, Nistrul în toată splendoarea lui și pescuitul de pe malurile abrupte, poveștile de dragoste ale goienenilor cu cei din satele de peste Nistru.
Sursa: Moldova Org
Foto Facebook: Friptuleac Roman