Am învățat că nu trebuie să stropești via doar pentru că a stropit și vecinul
Valentina Dragomir lucrează cinci hectare de viță-de-vie, într-o afacere de familie. Spune că, ani la rând, a muncit „ca toată lumea”, fără să aibă acces real la consultanță sau la informații adaptate condițiilor din sud.
Noi auzeam de la alții: stropește, stropește, că așa se face. Și stropeam, chiar dacă via era sănătoasă. Anul acesta, pentru prima dată, am lucrat cu un agronom care venea, se uita la vie, vedea starea ei și abia apoi ne spunea ce e nevoie să facem. Am înțeles că nu trebuie să cheltui bani doar de frică, povestește fermiera.
Diferența s-a simțit imediat în buzunar. Față de alți ani, cheltuielile pentru tratarea viilor s-au redus cu aproximativ 50%. Pentru noi, asta e enorm. Noi nu suntem o companie mare, fiecare leu contează.
Un alt lucru care a contat mult, spune Valentina Dragomir, a fost atenția acordată oamenilor care muncesc în vie.
S-a lucrat foarte mult pe siguranța muncitorilor. Am primit informații clare, am făcut instruiri, certificate pentru acordarea primului ajutor. Până acum, sincer, nu ne gândeam atât de profund la asta.
În gospodărie, lucrează preponderent familia, iar în perioada recoltării sunt aduși zilieri.
Toamna e stresantă. Dacă a venit mașina, nu poți amâna. Trebuie să încarci, să predai marfa la timp. Orice întârziere poate însemna pierdere.
Lipsa apei ne oprește din dezvoltare
Cea mai mare problemă rămâne însă lipsa apei. Noi nu irigăm. Nu avem curent electric în apropiere, nu avem acces la apă. Fântânile arteziene trebuie autorizate, dar statul nu oferă aceste permisiuni deocamdată. Dar nici nu își permit toți să foreze o fântână – e foarte costisitor, spune fermiera.
La sud, explică ea, condițiile sunt tot mai dure. E greu să crești vie fără apă. Noi nu cerem minuni. Măcar să putem salva câteva hectare. Sunt terenuri unde s-ar putea planta, dar fără apă nu poți face nimic.
Lucrăm tradițional, dar problemele nu mai sunt tradiționale
La Ursoaia, în raionul Cahul, Nicolae Malai lucrează vița-de-vie de mulți ani. Cultivă struguri de masă, în special soiul Moldova, un soi apreciat, dar care se recoltează târziu și devine vulnerabil la condițiile meteo.
Problemele nu mai depind doar de noi. Ploile din perioada recoltării ne pot distruge calitatea. Anul acesta am avut noroc – am reușit să strângem strugurii înainte de ploaie. A fost o roadă normală, nu mare, dar suntem mulțumiți că am salvat ce am putut.
Fermierul lucrează în sistem tradițional, dar spune că presiunea pe costuri și condițiile climatice îl obligă să caute soluții noi.
Apă nu avem. Cumpărăm. Udăm parțial, cât se poate. Satul e departe, nu avem acces la rețele. Sunt în vecinătate oameni care au bazine și cumpărăm de la ei, explică Nicolae Malai.
Deși certificarea internațională a fost obținută recent, fermierul spune că pentru el esența nu este hârtia, ci schimbarea de abordare.
Nu ne obligă nimeni, dar ne face să fim mai responsabili. Să folosim preparate care lasă mai puține reziduuri, să producem mai curat. Noi și înainte lucram atent, dar acum suntem și mai conștienți.
Ambii fermieri vorbesc și despre lipsa forței de muncă tinere. Oamenii sunt, dar mai mult din vârsta a treia. Tinerii nu prea vor să lucreze la pământ, spune Valentina Dragomir.
În ciuda tuturor dificultăților, niciunul nu vorbește despre renunțare. Ne străduim să deschidem uși, să avem mai multe oportunități. Dar fără apă și fără sprijin real, fermierii mici nu pot face față singuri, concluzionează Valentina Dragomir.
Pentru micii viticultori din sudul țării, munca în vie rămâne o combinație de tradiție, adaptare și speranță că politicile publice vor ține cont, într-o zi, de realitatea din teren.