Dintr-un comunicat oficial desprindem că vinăria Purcari este cea mai premiată vinărie din lume, în 2021. Iar 21 este abia la jumătate. Per total vinurile Purcari au câștigat la cele mai prestigioase concursuri internaționale din lumea vinului - 162 de medalii, între care „Cel mai bun producător din Moldova”, „Premiul special al Somelierilor Internaționali”, „Premiul special Moldova”, „Grand Gold” sau „Best in Show”, etc.
Purcari, geographic situat în coasta Ialovenilor, pentru Moldova este mai mult decăt o fabrică de licori. Între timp, Purcari a devenit un brand de țară, care se asociază cu ospitalitatea Republicii Moldova, frumusețea, splendoarea și specificul ei economic dacă vreți. Unde mai pui că, este unul dintre cei mai mari producători și exportatori de vinuri din Republica Moldova. Vinurile marca Purcari sunt savurate în circa 30 de țări ale lumii. Dacă în Moldova vine un oaspete drag, unde mergem cu el la un păhărel, ori la Cricova, ori la Purcari, aceste două beciuri national-tradiționale fiind carte de vizită a țării, locații de faimă și de mîndrie la urma urmei.
Dincolo de medalii, anul acesta, Purcari s-a ales cu cinste și multă onoare internațională, calificative deosebite pentru vinurile sale, vorbim de cele înscrise în competiții. Cum ar fi de exemplu Cuvée de Purcari Alb Brut a obținut”Grand Gold - Best in Show” . Compania Purcari a fost desemnată ”Cel mai bun producător din Moldova” la Mundus Vini Spring Tasting. La Citadelles du Vin 2021, Negru de Purcari 2015 a obținut ”Premiul special al Somelierilor Internaționali”, în timp ce ”Premiul special Moldova” a fost acordat vinului Negru de Purcari 2016.
Cei cu bagheta managerială de la Purcari nu ascund stare lor de mândrie și satisfacție, pentru vin, dar și pentru țară.
”Suntem mândri că vinurile unui producător din Moldova, vinurile Purcari, sunt cele ale căror calitate este recunoscută cu cele mai multe premii la nivel mondial la început de an. Aceste premii le confirmă consumatorilor alegerea pe care aceștia o fac zi de zi, aceea de a se bucura de vinurile excepționale pe care le producem cu pasiune, atenție și foarte multă muncă”, a declarat domnul Victor BOSTAN, CEO Purcari.