ARCADIE FOȘNEA PLEACĂ DE LA CHATEAU VARTELY. Unde se va refugia celebrul oenolog și ce sentimente trăiește, afli AICI

09 aug 2021
Arcadie Foșnea nu va mai fi directorul executiv al companiei Chateau Vartely. Vinificatorul cunoscut de la cei mai mici până la cei mai mari producători de vinuri pleacă de la compania în care a muncit vreme de 18 ani. Solicitat de AGROMEDIA, celebrul oenolog ne-a comunicat că se refugiază în satul de baștină, Mircești, din raionul Ungheni, acolo unde și-a creat propiul basm și și-a realizat un mare vis, Crama Mircești, comparată de unii experți cu podgoriile din Toscana.

„Plec pentru că propriul proiect îmi ia deja mai mult timp și nu reușesc să mă concentrez doar pe el. Am petrecut 18 ani în această echipă, e o familie pe care trebuie să o părăsești, e dureros, dar pe de altă parte suntem profesioniști și rămânem colegi, prieteni”, a menționat dl Foșnea. Întrebat dacă vinurile de la Crama Mircești se vor regăsi în portofoliul de la Chateau Vartely, el ne-a răspuns că acesta are suficient vin, dar nu „se exclude o colaborare. Timpul însă va arăta. Mă bucur că mă sună lumea și își arată recunoștinșa pentru proiectele pe care le-am realizat. Înseamnă că am făcut ceva”, ne-a spus dl Foșnea.

Așa că pleacă cu inima împăcată acolo unde în ultimii zece ani și-a petrecut weekendurile. Anul trecut, de Ziua Vinului, el și-a lansat pe piață propriul brand de vinuri.

Podgoria lui Arcadie Foșnea se întinde pe 15 ha, unde cultivă mai multe soiuri de struguri: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rara Neagră, Saperavi, Cabernet Sauvignon etc. Via are forma unui amfiteatru, iar vinăria se află pe locul unui fost conac, reconstruit conform proiectului de odinioară. Beciul, notează site-ul finewine.md, este „sufletul” acestui conac, acolo unde se respiră cu istorie și arome de vinuri bune. Se odihnește Rara, Feteasca Neagră, Saperavi și Cabernetul, într-un anturaj de basm. Deaspupra beciului se finalizează sălile de degustare, dar și cinci camere de hotel.

Într-o postare pe Facebook, vinăria Château Vartely menționează că „ne exprimăm recunoștința pentru cei aproape 18 ani de muncă în beneficiul companiei noastre pentru care ați fost o parte integrantă încă de la inceput. Cu toții am avut de beneficiat din experiența și profesionalismul dumneavoastră și datorită eforturilor comune am putut să ne dezvoltăm și să creștem până unde suntem astăzi. Vă mulțumim pentru acest lucru și suntem bucuroși că am avut ocazia de a colabora atât de fructuos. Suntem convinși că vă așteaptă multiple oportunități și provocări interesante, iar pentru aceasta vă dorim mult succes!”, au notat foștii colegi ai lui Arcadie Foșnea.
 
loading ...