Avem roadă bogată de struguri, dar, din păcate, viticultorii se plâng că nu au unde să-i vândă, iar pentru fermierii mici, care nu au depozite frigorifice este o problemă destul de gravă. O bună parte din fabricile de procesare au podgoriile proprii și nu mai cumpără materie primă de la țărani. Iar cele care colectează strugurii oferă prețuri mici.
Nicolae Tomșa, șef Direcția Agricultură raionul Leova:
Din cele 5 fabrici care activează pe teritoriul raionului Leova, inclusiv renumita fabrică Fautor, nici una nu colectează struguri, toate având suprafețele lor, ce presupun și o tehnologie aparte. Este o singură fabrică care primește struguri la prețul de 3,5 lei, însă doar struguri din soiuri albe.
Pentru cele 1900 de hectare de struguri de masă, având în vedere că suprafețe de depozitare în raionul Leova nu prea avem, viticultorii sunt în așteptarea cumpărătorilor. Din discuțiile cu agricultorii pot spune că, agenții economici care colectau pentru depozitare în acest an nu prea vor să cumpere, să depoziteze.
Prețul la punctele de colectare pentru producerea spirtului este în jur de 1,8 lei pe care îl propun colegii din Găgăuzia, cu părere de rău.
Alt raion, aceeași situație. În raionul Cantemir, strugurii au fost recoltați în proporție de aproape 50%, calitatea acestora fiind nu una dintre cele mai bune, iar prețul la care sunt nevoiți viticultorii să-i vândă este unul mult sub așteptările lor.
Larisa Vîlcu, șef Direcția Agricultură raionul Cantemir
Din suprafața totală de 2600 de hectare de struguri din soiurile tehnice, s-au recoltat deja 1600 de hectare sau 62%. Roada medie este în jur de 8,9 tone la hectar și volumul – 14200 de tone.
La strugurii de masă, din suprafața de 1225 de hectare, au fost deja recoltate 460 de hectare sau 32%. Roada medie o estimăm la 10,8 tone, volumul – 4520 de tone.
Cea mai mare problemă însă este realizarea atât a strugurilor de masă, cât și a celor din soiurile tehnice. În prezent, cel mai mare preț pentru strugurii de masă este în jur de 7000 lei/tonă. Problema este și în preț, dar și în faptul că cumpărătorii achită doar 20-30% din volumul producției procurate. Întrucât calitatea strugurilor de masă nu este cea mai bună, aceștia sunt comercializați la fabricile de procesare cu prețul între 0,80 – 2 lei/kg. Sigur că acesta este un preț care îi pune într-o situație neplăcută pe producătorii de struguri, a menționat Larisa Vîlcu.
Valeriu Macari, șef Direcția Agricultură raionul Telenești:
Cu poama avem aceleași probleme ca și în celelalte raioane. Deși noi nu dispunem de suprafețe foarte mari. Soiuri tehnice: 1000 de hectare și struguri de masă: 100 de hectare. Noi nu avem nici o fabrică de procesare în raion și cele din vecinătate, din Călărași și Orhei primesc cu prețuri de la 2,35 lei. Oamenii sunt nevoiți să vândă strugurii și așa pentru că săptămâna trecută a plouat și recoltarea este în condiții foarte grele.
Prețul pentru struguri este unul jos, de la 2, la 3,5 lei/kg.
Ministrul, Vladimir Bolea, i-a ascultat pe fiecare în parte, dar nu a venit cu un răspuns direct cu referire la această problemă. Oficialul a venit doar cu aluzia că probleme de realizare au mai mult viticultorii care cultivă soiuri vechi, sovietice.