CONCOURS MONDIAL DE BRUXELLES ADUCE PESTE O MIE DE VINURI SPUMANTE, ÎN PREMIERĂ, LA CHIȘINĂU

21 aug 2025
Republica Moldova va găzdui, în perioada 5–7 septembrie 2025, una dintre cele patru sesiuni anuale ale prestigioasei competiții Concours Mondial de Bruxelles (CMB), dedicată exclusiv vinurilor spumante. Este pentru prima dată când acest eveniment de referință se desfășoară în țara noastră.
 
La Chișinău vor fi evaluate „în orb” peste 1.000 de vinuri spumante din 29 de țări, de către un juriu format din mai mult de 50 de degustători internaționali, printre care 3 Masters of Wine, distribuitori și jurnaliști de specialitate.
 
Baudouin Havaux, președintele CMB, a declarat: Este o onoare pentru noi să aducem CMB în Moldova. Vinăriile moldovenești au înregistrat progrese constante la competițiile noastre, iar succesul lor tot mai mare face din Chișinău o alegere firească. Una dintre principalele misiuni ale concursului este de a scoate la lumină vinuri de calitate din toate colțurile lumii – iar Moldova este acum ferm înscrisă pe această hartă.
 
La rândul său, Quentin Havaux, CEO-ul competiției, a subliniat că evenimentul oferă producătorilor mult mai mult decât medalii: „CMB înseamnă vizibilitate internațională și instrumente puternice de marketing, care ajută producătorii să deschidă uși către piețe noi. Suntem încântați să aducem sesiunea dedicată vinurilor spumante în Moldova.”
 
Competiția va fi însoțită de vizite la crame, ateliere tematice și evenimente culturale, pentru a prezenta juraților și invitaților o experiență completă. Organizarea este posibilă datorită parteneriatului dintre „Concours Mondial de Bruxelles” și Oficiul Național al Viei și Vinului, responsabil de promovarea internațională a brandului de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de Bun”.
 
Evenimentul reprezintă o recunoaștere a maturității sectorului vitivinicol moldovenesc și o oportunitate de a poziționa țara drept hub vinicol important în Europa de Est. De asemenea, aduce vizibilitate internațională nu doar vinurilor, ci și turismului vitivinicol, gastronomiei și culturii Republicii Moldova.
loading ...