Simptome și momentul apariției
Manifestările flavescenței aurii apar de regulă în a doua jumătate a verii, începând cu sfârșitul lunii iunie și devenind evidente în iulie–august. Lăstarii tineri prezintă o creștere slabă, frunzele capătă o colorație galbenă la soiurile albe sau roșie-violacee la cele roșii, urmată de răsucirea marginilor și fragilitatea acestora. Internodiile se scurtează vizibil, ciorchinii se ofilesc sau nu se mai dezvoltă, iar în cazurile grave, întreaga plantă intră într-un declin fiziologic care duce la uscarea completă în 2–3 ani de la infectare.
Transmiterea bolii se face aproape exclusiv prin cicada Scaphoideus titanus, un vector specific viței de vie, introdus accidental în Europa din America de Nord. Larvele și adulții se hrănesc cu seva plantei și pot prelua fitoplasma de la plantele infectate, transmițând-o ulterior celor sănătoase. Rata de transmitere este influențată de densitatea populației vectorului, prezența surselor de inocul și lipsa controlului fitosanitar. Ciclul biologic al insectei cuprinde o singură generație pe an, ouăle iernează în scoarța viței, iar eclozarea larvelor are loc în luna mai, dezvoltarea adulților fiind completă până la începutul lunii iulie – moment critic pentru transmiterea infecției.
Măsuri preventive în plantațiile viticole
Controlul flavescenței aurii începe cu aplicarea unui program riguros de prevenție. Aceasta include eliminarea plantelor infectate imediat după identificare, întrucât nu există tratament curativ pentru plantele deja afectate. Monitorizarea constantă a vectorului prin capcane cromotropice și inspecții vizuale este esențială, în special în lunile mai–august. Utilizarea materialului săditor certificat, provenit din pepiniere autorizate, este o condiție esențială pentru evitarea introducerii fitoplasmei în plantațiile noi.
De asemenea, se recomandă întreținerea riguroasă a terenului prin îndepărtarea buruienilor și a surselor alternative de hrană pentru vector, precum și evitarea vecinătăților cu plantații abandonate sau netratate, care pot funcționa ca focare de infecție.
Combaterea chimică a vectorului și substanțe active recomandate
Combaterea flavescenței aurii se realizează indirect, prin țintirea vectorului Scaphoideus titanus cu tratamente chimice. Momentul optim pentru intervenție este în stadiul larvar (L2–L3), când insecta este activă, dar nu poate zbura, reducând astfel riscul răspândirii infecției. Tratamentele se efectuează de obicei începând cu mijlocul lunii iunie, în funcție de fenologia vectorului, confirmată prin capcane.
Substanțele active cele mai eficiente includ:
- Acetamiprid – insecticid sistemic cu acțiune rapidă și efect rezidual foarte bun împotriva larvelor;
- Deltamethrin – piretroid cu acțiune de contact și ingestie, eficient în reducerea mobilității vectorului;
- Lambda-cyhalothrin – potrivit pentru rotație și alternare cu alte clase chimice pentru a preveni apariția rezistenței;
- Thiacloprid – neonicotinoid utilizat cu eficiență ridicată în faza adultă a insectei, dar necesită atenție sporită din cauza restricțiilor de mediu;
- Spinosad – insecticid de origine biologică, recomandat în viticultura ecologică, cu acțiune asupra larvelor prin ingestie.
Programul minim recomandat presupune 2–3 tratamente pe sezon, în funcție de presiunea biologică identificată. Alternarea substanțelor active este crucială pentru prevenirea dezvoltării rezistenței.
Gestionarea eficientă a bolii necesită o combinație de măsuri agronomice, monitorizare atentă și intervenții chimice bine temporizate.
Aplicarea corectă și responsabilă a măsurilor fitosanitare este nu doar o obligație legală, ci și o garanție pentru durabilitatea producției viticole.