Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că Societatea pe Acțiuni „Aroma” a fost oficial scoasă din procedura de insolvabilitate, în urma unei decizii pronunțate de Judecătoria Chișinău la data de 2 iunie 2025. Instanța a constatat stingerea integrală a creanțelor companiei, ca urmare a executării plăților de către SA „Barza Albă”.
Această decizie marchează reluarea activității uneia dintre cele mai cunoscute întreprinderi ale complexului vitivinicol din Republica Moldova, cu o tradiție de peste 100 de ani în producerea de distilate și divin. Produsele vor continua să fie comercializate sub aceeași marcă și linie de brand.
Relansarea are loc în contextul Hotărârii de Guvern adoptate în iulie 2024, prin care Executivul a susținut absorbția SA „Aroma” de către SA „Barza Albă”. În acest sens, APP a decis aplicarea unei noi abordări manageriale.
Astăzi, directorul general al APP, Roman Cojuhari, a prezentat oficial echipei noul director interimar al SA „Aroma” – domnul Andrei Luța, care anterior a ocupat funcția de director adjunct la SA „Barza Albă”.
Numirea de azi va asigura o tranziție fluentă, în procesul de fuziune operațională și economică a două societăți de stat, sub o cupolă unică managerială, dar cu păstrarea identității culturale și comerciale a fiecărei societăți distincte, a declarat Roman Cojuhari.
Agenția Proprietății Publice își reafirmă angajamentul pentru consolidarea patrimoniului public și modernizarea entităților economice cheie, în sprijinul dezvoltării economice durabile a Republicii Moldova.