ZIUA MONDIALĂ A TURISMULUI VITIVINICOL 2025, ÎN REPUBLICA MOLDOVA

04 nov 2025
Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), în parteneriat cu Ministerul Culturii, Oficiul Național al Turismului și Oficiul Național al Viei și Vinului, organizează o ediție specială a Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol. Evenimentul va avea loc pe 9 noiembrie, la Château Vartely din Orhei, într-un cadru rezervat dialogului profesional și consolidării parteneriatelor dintre actorii-cheie ai industriei.
 
Potrivit organizatorilor, scopul principal al acestei inițiative este de a încuraja cooperarea între operatorii din turism și cei din sectorul vitivinicol, promovând în același timp destinațiile autentice ale Republicii Moldova, cu potențial enoturistic. Programul va include sesiuni de prezentări axate pe tendințele actuale din turismul vitivinicol, oportunitățile de dezvoltare ale pieței, dar și momente de networking între specialiști, ghizi, instituții publice și private.
 
Evenimentul se adresează în mod exclusiv colaboratorilor din industrie, fiind conceput ca o platformă pentru schimb de bune practici, inițiere de parteneriate și promovarea identității vitivinicole a țării. Participanții vor avea ocazia să descopere în mod direct calitatea și diversitatea vinurilor moldovenești, în cadrul unei degustări organizate de gazda evenimentului, Château Vartely.
 
De asemenea, programul include un prânz tradițional și un moment cultural dedicat valorilor locale, subliniind legătura profundă dintre vin, patrimoniu și turism. Taxa de participare este de 200 de lei, iar înregistrarea se face prin completarea formularului online disponibil pe pagina organizatorilor.
 
Evenimentul vine într-un moment oportun pentru consolidarea brandului Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană și pentru valorificarea patrimoniului oenologic în contextul turismului de experiență. Prin astfel de inițiative, actorii din industrie își propun să transforme vinul moldovenesc într-un vector de identitate culturală și dezvoltare durabilă.
loading ...