PREGĂTIREA ALBINELOR PENTRU IERNARE: Lucrările care nu trebuie amânate în septembrie

În septembrie, apicultorul trebuie să verifice puterea familiilor, starea mătcii, nivelul infestării cu Varroa și rezervele de hrană. Problemele depistate acum mai pot fi corectate înainte de răcirea vremii.
 
Controlul se face într-o zi caldă, fără vânt, iar stupul nu trebuie ținut deschis prea mult. Se urmăresc numărul ramelor bine acoperite de albine, prezența puietului, calitatea mătcii și cantitatea de miere și păstură.
 
Puietul compact arată, de regulă, că matca este funcțională. Suprafețele neuniforme, cu multe celule goale, pot indica o matcă slabă, lipsa hranei, o infestare puternică cu Varroa sau probleme sanitare.
 
Dacă familia nu are matcă, problema trebuie rezolvată imediat. În septembrie, șansele ca o matcă nouă să fie crescută și împerecheată sunt reduse. Se poate introduce o matcă împerecheată sau familia poate fi unită cu una sănătoasă.
 
La sfârșitul verii se formează albinele care vor ierna. Dacă acestea sunt parazitate în stadiul de puiet, vor avea o durată de viață mai mică și vor intra slăbite în sezonul rece.
 
Infestarea nu trebuie apreciată doar prin observarea albinelor. Una dintre metodele mai exacte este testarea unei probe de aproximativ 300 de albine, colectate de pe ramele cu puiet. Acestea sunt spălate în alcool sau într-o soluție destinată testării, iar acarienii desprinși sunt numărați. Apicultorul trebuie să verifice atent ca matca să nu ajungă în probă.
 
Tratamentul se aplică după extragerea mierii destinate consumului, folosind numai produse autorizate. Temperatura, durata aplicării și prezența puietului căpăcit influențează rezultatul.
 
Produsele pe bază de timol și acid formic au limite clare de temperatură. Acidul oxalic acționează asupra acarienilor aflați pe albinele adulte, dar nu ajunge la cei protejați în puietul căpăcit. Din acest motiv, este mai eficient în perioada fără puiet.
 
După tratament, nivelul infestării trebuie verificat din nou. Căderea unui număr mare de acarieni nu înseamnă automat că familia a fost curățată suficient. Tratamentele aplicate prea târziu nu mai pot reface albinele de iernare deja afectate.
 
Necesarul depinde de puterea familiei, tipul stupului și durata iernii. Orientativ, o familie normală trebuie să intre în iarnă cu aproximativ 18–25 kg de hrană.
 
Rezervele se verifică pe rame, nu doar prin ridicarea stupului. O ramă Dadant bine umplută și căpăcită pe ambele fețe poate conține aproximativ 3–4 kg de miere.
 
Hrana trebuie să fie amplasată astfel încât ghemul să ajungă ușor la ea în timpul iernii. Nu se lasă rame goale între albine și rezervele de miere. Fagurii mucegăiți, deformați, foarte vechi sau cu semne de boală se scot din cuib.
 
Mierea de mană nu este recomandată pentru iernare, deoarece poate provoca tulburări digestive în perioadele lungi în care albinele nu pot efectua zboruri de curățire.
 
Dacă hrana este insuficientă, completarea trebuie începută imediat după ultima extracție și încheiată cât timp albinele mai pot prelucra și căpăci siropul.
 
Pentru completarea rezervelor se folosește, de regulă, un sirop concentrat, preparat din aproximativ două părți zahăr și o parte apă. Zahărul se dizolvă în apă caldă, fără a fierbe siropul.
 
Hrana se administrează seara, concomitent tuturor familiilor care au nevoie. Siropul vărsat, fagurii cu miere și recipientele murdare nu trebuie lăsate în stupină, deoarece pot declanșa furtișagul.
 
Ramele care nu sunt acoperite de albine se retrag treptat. Familia nu trebuie lăsată să ierneze într-un spațiu mai mare decât poate ocupa.
 
În zona în care se va forma ghemul trebuie să existe faguri cu celule libere și coroane de miere deasupra. Rezervele principale se așază lateral și deasupra albinelor, astfel încât acestea să se poată deplasa continuu spre hrană.
 
Materialele izolatoare trebuie să fie uscate. Stupul se protejează de infiltrații și curenți puternici, dar trebuie să aibă o ventilație care să permită evacuarea umidității. Izolarea excesivă poate favoriza condensul și mucegaiul.
 
O familie slabă se verifică înainte de a fi unită cu alta. Dacă prezintă semne de boală, nu se unește și nu se mută faguri din ea în alți stupi.
 
Familiile sănătoase, dar prea slabe pentru iernare, pot fi unite. Operațiunea se face seara, după alegerea mătcii care va rămâne. O familie puternică are șanse mai mari să mențină temperatura ghemului și să consume eficient hrana.
 
Urdinișurile se reduc în funcție de puterea familiei, pentru ca albinele să le poată apăra. Tot acum se montează gratiile împotriva șoarecilor și se verifică acoperișurile și stabilitatea stupilor.
 
La sfârșitul pregătirii, fiecare familie trebuie să aibă o matcă funcțională, suficiente albine, hrană accesibilă și un nivel redus al infestării cu Varroa. Aceste condiții influențează direct supraviețuirea până în primăvară.