CĂPUȘA URECHII LA IEPURI: Identificare, transmitere și controlul infestării

Căpușa urechii, provocată de Psoroptes cuniculi, este una dintre cele mai frecvente afecțiuni parazitare în creșterea iepurilor, cu impact direct asupra stării de sănătate și a performanței productive. Infestarea determină inflamații locale, disconfort sever și, în cazuri avansate, complicații sistemice.
 
Parazitul are dimensiuni microscopice, între 0,5 și 0,8 mm, și trăiește la suprafața pielii din interiorul conductului auditiv, unde se hrănește cu limfă și lichide tisulare. Activitatea sa determină formarea de cruste caracteristice de culoare brună, rezultate din uscarea secrețiilor.
 
Ciclul biologic al parazitului se desfășoară integral pe gazdă și durează aproximativ 3–4 săptămâni, de la ou până la adult. Femela depune ouă direct pe piele, iar larvele eclozează în câteva zile, trecând ulterior prin stadii de nimfă până la maturitate. Un aspect important este rezistența în mediul extern, unde parazitul poate supraviețui până la trei săptămâni, ceea ce favorizează reinfestarea dacă nu sunt aplicate măsuri de igienă corespunzătoare.
 
Transmiterea este predominant directă, prin contact între animale, dar și indirectă, prin intermediul echipamentelor, hrănitorilor sau îmbrăcămintei îngrijitorului. În exploatațiile unde nu se respectă carantina la introducerea animalelor noi, riscul de răspândire crește semnificativ.
 
Semnele clinice includ scuturarea frecventă a capului, scărpinatul intens al urechilor și apariția depozitelor brun-negricioase în canalul auditiv. În forme avansate, pot apărea pierderea apetitului, slăbire și complicații la nivelul urechii medii sau interne.
 
Controlul infestării se bazează pe tratament antiparazitar și igienă riguroasă. Substanțe precum selamectina sau ivermectina sunt utilizate frecvent, fie sub formă de picături spot-on, fie injectabil, în funcție de recomandarea medicului veterinar. Produsele pe bază de amitraz pot avea și efect antimicrobian și antifungic, contribuind la reducerea infecțiilor secundare.
 
Intervențiile locale trebuie realizate cu atenție, fără îndepărtarea forțată a crustelor, deoarece acestea acoperă leziuni active. În practică, se recomandă înmuierea acestora cu uleiuri pentru a facilita eliminarea naturală.
 
Prevenirea rămâne esențială în exploatațiile comerciale. Introducerea animalelor noi se face doar după o perioadă de carantină de minimum 30 de zile, iar spațiile de creștere trebuie curățate și dezinfectate periodic. Parazitul este sensibil la temperaturi ridicate, ceea ce face eficiente tratamentele termice sau utilizarea soluțiilor dezinfectante specifice.
 
În condiții de fermă, controlul psoroptozei nu ține doar de tratamentul individual, ci de managementul întregului efectiv și al mediului, pentru a evita pierderile economice și afectarea bunăstării animalelor.