DIAREEA LA PURCEI DUPĂ ÎNȚĂRCARE: Cauze și soluții eficiente

Înțărcarea este una dintre cele mai delicate etape în creșterea purceilor și adesea este însoțită de tulburări digestive, dintre care cea mai frecventă este diareea. Aceasta apare, în special, în primele 3–7 zile după separarea de scroafă și poate avea un impact major asupra performanțelor ulterioare ale animalelor, cauzând stagnare în creștere, deshidratare și mortalitate în cazurile grave.
 
Cauza principală a diareei post-înțărcare este schimbarea bruscă a alimentației, în paralel cu stresul social și fiziologic. Trecerea de la laptele matern la furajul solid, de cele mai multe ori cu conținut crescut de proteine și carbohidrați fermentescibili, afectează echilibrul florei intestinale. În lipsa unei adaptări progresive, apar dezechilibre microbiologice care favorizează dezvoltarea agenților patogeni precum E. coli sau Clostridium perfringens.

Citește și: ALIMENTAŢIA PURCEILOR ÎN PERIOADA DE ALĂPTARE
 
Un alt factor esențial este imaturitatea sistemului digestiv. La înțărcare, enzimele pancreatice și capacitatea de absorbție a intestinului nu sunt încă complet dezvoltate, ceea ce face ca hrana solidă să fie parțial digerată. Acest lucru favorizează fermentația anormală în colon și iritarea mucoasei intestinale, ducând la apariția diareei apoase.
 
Calitatea furajului joacă un rol critic. Furajele cu un conținut prea mare de soia procesată sau cu ingrediente greu digerabile, precum și lipsa fibrelor funcționale, pot agrava simptomele. De asemenea, contaminarea furajului cu micotoxine sau o igienă deficitară în boxe contribuie la declanșarea episoadelor de diaree.
 
Citește și: ALIMENTAŢIA PURCEILOR ÎNŢĂRCAŢI. Amestecuri furajere

Cum prevenim diareea la purcei
Pentru prevenție și control, se recomandă o perioadă de tranziție nutrițională de cel puțin 3–5 zile, în care furajul de înțărcare este introdus treptat în alimentația purceilor, chiar înainte de separare. Administrarea de probiotice, acizi organici sau adsorbanți de toxine poate susține stabilitatea microbiotei intestinale și reduce riscul de infecții.
 
Deosebit de importantă este și asigurarea unui mediu cu temperatură constantă, lipsit de curenți de aer și cu o umiditate optimă. Purceii înțărcați au un sistem imunitar vulnerabil și reacționează negativ la variații bruște de temperatură sau lipsă de confort.
 
În cazurile acute, tratamentul trebuie stabilit rapid, de preferință pe baza unui examen bacteriologic, pentru a evita folosirea inutilă sau ineficientă a antibioticelor. Rehidratarea este esențială, iar produsele cu electroliți trebuie administrate chiar de la primele semne de diaree.
 
Gestionarea eficientă a acestei perioade critice începe cu planificarea atentă a înțărcării și continuă cu monitorizarea constantă a comportamentului purceilor, a consumului de furaj și apă. O intervenție rapidă și corectă poate face diferența între o tranziție reușită și pierderi economice semnificative.