Patru cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în raioanele Hîncești, Nisporeni și Ocnița. Virusul a fost depistat la porci domestici crescuți în gospodării neprofesionale, iar autoritățile au introdus măsuri pentru limitarea răspândirii bolii.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, prezența virusului a fost confirmată prin teste de laborator efectuate pe 21 august. Probele au fost recoltate de la animale din localitățile Tălăiești, raionul Hîncești, Călimănești, raionul Nisporeni, și Clocușna, raionul Ocnița.
Comisiile teritoriale pentru situații de criză au instituit zone de protecție și supraveghere în jurul focarelor. În aceste perimetre a fost restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale, precum și comercializarea animalelor vii și a cărnii provenite din gospodării neprofesionale. Restricțiile se aplică inclusiv în piețele agroalimentare și vor fi menținute până la eliminarea riscului de răspândire a virusului.
Efectivele din toate tipurile de exploatații urmează să fie examinate clinic. Fermele comerciale din întreaga țară vor fi testate săptămânal, iar în gospodăriile neprofesionale vor fi prelevate probe prin sondaj. Măsurile includ și monitorizarea populațiilor de mistreți.
Autoritățile desfășoară în prezent înregistrarea porcilor domestici, verificarea animalelor din focare și controlul circulației porcinelor și produselor din carne. Totodată, sunt monitorizate rezervoarele de virus din fauna sălbatică.
Pesta porcină africană este o boală virală mortală pentru porcii domestici și mistreți. Printre manifestările care pot indica infectarea se numără moartea subită, febra de 40,5–42°C, înroșirea sau învinețirea pielii, lipsa poftei de mâncare, apatia, dificultățile de deplasare, vărsăturile, diareea și secrețiile oculare.
ANSA le recomandă crescătorilor să nu intre în adăposturi cu hainele și încălțămintea purtate pe stradă și să utilizeze dezinfectante la intrare. Porcii trebuie crescuți în spații împrejmuite, fără contact cu animale străine sau mistreți, și nu trebuie hrăniți cu resturi alimentare.
O atenție deosebită este necesară în perioada recoltării cerealelor. Cerealele proaspăt recoltate și iarba cosită de pe câmp pot fi contaminate în urma contactului cu mistreți infectați. Din acest motiv, acestea nu ar trebui administrate imediat porcilor.
De asemenea, crescătorii sunt îndemnați să nu cumpere purcei fără crotalii și certificat sanitar-veterinar, să nu scoată scroafele sau vierii din gospodărie pentru montă și să nu introducă produse din carne de porc provenite din țări în care evoluează boala.
Orice îmbolnăvire sau deces al porcilor, precum și descoperirea unor cadavre de mistreți trebuie raportate imediat medicului veterinar, subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor sau autorităților publice locale.
Identificarea și înregistrarea porcilor sunt gratuite pentru gospodăriile neprofesionale. Animalele înregistrate pot fi comercializate legal, iar proprietarii pot solicita despăgubiri din partea statului în cazul sacrificării porcilor ca urmare a apariției unui focar.
