Astăzi, 22 august 2025, la Centrul Internațional Expozițional Moldexpo a fost inaugurată prima ediție a Expoziției Naționale „Produs Autohton”, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Moldexpo.
În cadrul deschiderii oficiale au fost prezenți reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, mediului de afaceri și ai comunității internaționale. Expoziția reunește peste 150 de companii din toate regiunile țării și oferă vizitatorilor posibilitatea să descopere produse alimentare, bunuri industriale, creații artizanale și vinuri locale.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat rolul esențial al producătorilor autohtoni în dezvoltarea economiei: Producătorii noștri sunt cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova. Ei creează locuri de muncă acasă, promovează imaginea țării peste hotare și oferă produse care corespund standardelor europene de calitate. Evenimentul de astăzi este o dovadă a potențialului pe care îl avem și o platformă prin care putem construi parteneriate noi, inclusiv pentru export.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a evidențiat importanța colaborării cu fermierii și procesatorii: Suntem într-o perioadă în care cerințele consumatorilor dictează tendințele pieței. Împreună cu agricultorii și procesatorii, avem responsabilitatea să răspundem acestor așteptări prin produse sigure, competitive și recunoscute la nivel internațional. Expoziția este o ocazie de a arăta forța sectorului agroalimentar și de a întări încrederea consumatorilor în produsul moldovenesc.
Vicepremiera și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a menționat că produsul autohton este o sursă de creștere și mândrie națională: 67% din exporturile Republicii Moldova ajung deja pe piața Uniunii Europene. Este un semn clar că produsele noastre sunt competitive și apreciate. Sprijinim antreprenorii să-și dezvolte afacerile, să investească în branduri locale și să cucerească noi piețe. Cumpărând un produs autohton, fiecare dintre noi susține economia țării.
Expoziția Națională „Produs Autohton” se desfășoară în perioada 22–24 august și propune, pe lângă prezentările comerciale, și un program cultural cu demonstrații culinare, ateliere și momente artistice. Organizatorii estimează participarea a peste 50.000 de vizitatori.