Federația Națională a Fermierilor din Moldova (FNFM) lansează un program de instruire dedicat întreprinderilor agricole, axat pe prevenirea insolvabilității și gestionarea riscurilor financiare. Inițiativa este implementată în cadrul proiectului „Uniți mai Puternici – Societatea Civilă pentru o Reziliență Rurală Consolidată”, finanțat de organizația We Effect.
Programul vizează fermierii mici și mijlocii, în contextul în care sectorul agricol din Republica Moldova este tot mai expus riscurilor structurale, precum volatilitatea climatică, fluctuațiile de preț și accesul limitat la finanțare. Aceste vulnerabilități conduc frecvent la dificultăți financiare care, în lipsa unor intervenții timpurii, pot degenera în faliment.
Potrivit organizatorilor, deși legislația națională oferă instrumente de restructurare și redresare, inclusiv proceduri preventive aliniate la directivele europene, acestea sunt puțin utilizate în practică. Printre cauze se numără lipsa cunoștințelor juridice și financiare, dar și accesul tardiv la mecanismele disponibile.
Programul propus de FNFM urmărește să transforme aceste instrumente legale în soluții aplicabile la nivel de fermă. Instruirile vor fi organizate în format modular și vor include 10 sesiuni regionale, fiecare cu durata de 6 ore, la care vor participa cel puțin 20 de fermieri. În total, minimum 200 de beneficiari urmează să fie instruiți.
Conținutul programului este orientat practic și include studii de caz din agricultură, simulări de decizie și instrumente de autoevaluare. Participanții vor învăța cum să identifice din timp semnele dificultăților financiare, ce opțiuni legale au pentru prevenirea insolvabilității, cum pot negocia restructurarea datoriilor și ce decizii trebuie luate în cazul în care falimentul devine inevitabil.
Totodată, programul va genera un set de instrumente utile pentru fermieri, inclusiv un ghid practic privind insolvabilitatea și restructurarea întreprinderilor agricole, prezentări tematice, studii de caz și checklist-uri de evaluare financiară.
Implementarea programului este planificată pentru o perioadă de patru luni și va acoperi 10 raioane ale țării. Prima etapă presupune elaborarea materialelor didactice, urmată de desfășurarea sesiunilor de instruire și finalizarea cu un raport de activitate și recomandări.
Dosarele pentru participare sau implicare în program pot fi depuse până la data de 30 aprilie 2026, la adresa de e-mail fnfmoldova@gmail.com, cu mențiunea „oferta Insolvabilitate – [Nume Organizație]”.
Inițiativa are ca obiectiv creșterea rezilienței financiare a fermierilor și reducerea riscului de intrare directă în faliment, prin aplicarea unor soluții concrete și adaptate realităților din sectorul agricol.
Mai multe detalii: AICI
