PROGRAMUL „START PENTRU TINERI” A FOST EXTINS

15 jan 2021
Programul „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” a fost extins extins până la şase ani. Decizia a fost luată pentru a susţine afacerile create de tineri. Prin urmare, şi bugetul programul a fost majorat cu 60 de milioane de lei şi a ajuns astfel la 120 de milioane de lei. 
Beneficiarii Programului pot fi tinerii care vor să lanseze o afacere sau cei care gestionează o întreprindere, care nu a depăşit doi ani de activitate. În plus, se va extinde și termenul de eligibilitate de la înregistrarea afacerii. Mai mult decât atât, în lista activităţilor eligibile spre finanţare a fost adăugată şi  activitatea din domeniul alimentației publice.

Potrivit datelor, pe parcursul perioadei 2018 – 2020, în cadrul Etapei I „Identificarea ideilor de afaceri – Hackathon” au fost realizate 25 sesiuni, în cadrul Etapei II „Formare antreprenorială” 645 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial, iar la etapa III „Finanțarea nerambursabilă a proiectelor investiționale”, întreprinderile create și gestionate de tineri au aplicat pentru a beneficia de granturi cu valoare maximă de 180 000,00 lei per beneficiar. Ca urmare a Concursului de proiecte investiționale, au fost selectate pentru finanțare, conform priorităților Programului, 152 proiecte, suma granturilor aprobate constituind 24,59 mil. lei, ceea ce favorizează investiții în economie de circa 45 mil. lei. 
loading ...