DIRECTORUL APELE MOLDOVEI: R. Moldova folosește anual 100 milioane m.c. de apă, agricultorii consumă 80 la sută din volum

06 jan 2022

Conducerea MAIA, în comun cu reprezentanții Ministerul Mediului, Fondului de Dezvoltare Durabilă și Agenției „Apele Moldovei” s-au întrunit într-o ședință de lucru. Părțile au discutat foaia de parcurs cu privire la transferul responsabilităților de implementare a politicilor în domeniul hidroameliorației de la Ministerul Mediului către MAIA.
 
„Seceta care persistă în urma schimbărilor climaterice afectează producția agricolă și, implicit, securitatea alimentară a țării. Irigaţia este principala măsură eficientă de optimizare a regimului de umeditate a solului în perioada de vegetaţie a plantelor. În acest sens, este necesar să identificăm soluții fezabile pentru asigurarea condițiilor optime de gestionare a domeniului îmbunătățiri funciare și hidroameliorație, precum și pentru implementarea eficientă a politicilor aferente sectorului”, a subliniat ministrul Viorel Gherciu.
 
O nouă instituție în cadrul MAIA
 
AGROMEDIA a discutat, în acest context, cu directorul Agenției „Apele Moldovei”, dl Andrei Antonevici, care ne-a declarat că în anul curent sistemele de irigare vor trece în totalitate în gestiunea MAIA.
 
„Sistemele Tehnologie și Irigare ( STI-uri ) au fost dizolvate, multe au intrat în stare de faliment. Pentru a soluționa problema, a fost adoptată Legea 171 despre AUAI (Asociaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii ) și am efectuat transfer de management către agricultorii care s-au asociat în raza sistemului de irigare și folosesc apa pentru culturile agricole.
 
Sursele de apă au rămas însă în proprietatea statului, ele au fost transmise prin contract de comodat pentru 30 de ani, Agenția continuând doar să le monitorizeze. După ce în august 2021 s-a luat decizia privind separarea ministerelor și au fost create Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare ( MAIA ) și Ministerul Mediului ( MM ), tot ce ține de irigare a trecut în subordinea MAIA, iar „Apele Moldovei” a rămas la Ministerul Mediului”
, a precizat dl Antonevici.
 
Potrivit directorului Agenției „Apele Moldovei”, la întrevederea recentă s-a discutat despre crearea, în cadrul MAIA, a unei noi instituții care va  gestiona, monitoriza și implementa politicile statului în domeniul irigației.
 
„În anii 80, volumul maxim de apă utilizat de agricultori, inclusiv pentru irigare, a fost de 700 milioane m. c. și acesta era în scădere în fiecare an. Acum, R. Moldova consumă per total 100 mil. m.c. de apă, inclusiv pentru irigare.
 
În agricultură sunt utilizate cca 80 la sută din volumul total.
 
În anul 2020, când a fost secetă, au fost utilizate 70 mil. m.c., în anul trecut cantitatea a fost și mai mică. Din experiența pe care o avem, consumul de apă pentru irigare în 2021 s-a micșorat cu 40 la sută față de 2020”,
a conchis dl Antonevici.
 
Amintim că ministrul Viorel Gherciu a declarat, odată cu numirea sa în funcție, că irigarea rămâne un obiectiv prioritar pentru MAIA.
 
 
 
loading ...