GUVERNUL LANSEAZĂ UN NOU PROGRAM DE FINANȚARE PENTRU FERMIERII MICI ȘI MICRO

25 feb 2025
Începând cu 1 martie 2025, fermierii micro și mici din Republica Moldova vor avea acces la un nou produs financiar destinat dezvoltării activităților agricole. Programul, lansat de Guvern împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor și Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, oferă credite cu o dobândă preferențială de 5,1% și include o componentă de grant nerambursabil până la 30%.
 
Beneficiarii vor putea accesa finanțare cu termeni flexibili de rambursare până la 5 ani, iar în caz de necesitate, aceștia pot obține garanții de stat prin Fondului de Garantare al ODA.
 
Creditele sunt destinate pentru echipamente agricole și susținerii activităților din sectorul agricol. Sumele maxime ce pot fi accesate diferă în funcția de tipul investiției:
  • Echipamente pentru agricultura convențională – până la 2 milioane lei , cu un grant de 5% din valoarea împrumutului.
  • Echipamente pentru agricultura conservativă – până la 3 milioane de lei pentru grupuri de producători și 2 milioane de lei pentru fermieri individuali, cu un grant de 15% .
  • Echipamente pentru procesare post-recoltare – până la 5 milioane lei , din care 30% poate fi grant nerambursabil.
  • Mijloace circulante – până la 15% din suma împrumutului poate fi utilizat pentru acoperirea costurilor operaționale.
 
Pentru accesarea finanțării, fermierii trebuie să se adreseze băncilor comerciale din țară, unde pot obține mai multe informații despre procesul de aplicare.
loading ...