ÎNCĂ 150 MILIOANE EURO PENTRU MOLDOVA: Comisia Europeană propune asistență macrofinanciară

04 jan 2022

Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere privind o nouă acțiune de asistență macrofinanciară (AMF) în valoare de până la 150 de milioane de euro, dintre care până la 30 de milioane de euro ar urma să fie acordate sub formă de granturi și până la 120 de milioane de euro - sub formă de împrumuturi pe termen mediu, în condiții favorabile. Noua AMF urmează să fie aprobată de către Parlamentul European și Consiliu înainte ca aceasta să intre în vigoare și înainte de efectuarea plăților. 
 
Paolo Gentiloni, Comisarul pentru Economie, a declarat: „Comisia Europeană continuă să fie alături de poporul Moldovei în aceste vremuri deosebit de dificile. Alături de noul program al FMI, această nouă asistență macrofinanciară va oferi atât granturi, cât și împrumuturi la rate favorabile pentru a susține economia Republicii Moldova în următorii doi ani. Ca întotdeauna, această finanțare va fi condiționată de îndeplinirea angajamentelor de politici menite să abordeze unele dintre cele mai stringente probleme care afectează dezvoltarea economică a Republicii Moldova”.
 
Asistența AMF este menită să completeze un nou program, aprobat de către Consiliul FMI pe 20 decembrie 2021, convenit între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI).  În mod specific, AMF va ajuta țara noastră să acopere o parte din nevoile sale de finanțare externă în următorii doi ani. Operațiunea va contribui astfel la reducerea balanței de plăți pe termen scurt și a vulnerabilităților fiscale ale economiei.
 
Noua asistență urmează să fie plătită în trei tranșe, între anii 2022 și 2024.
 
Plățile efectuate în cadrul AMF vor fi strict condiționate de progrese semnificative în ceea ce privește programul FMI și de punerea în aplicare a condiționalității de politici specifice care urmează să fie convenite între RM și UE printr-un memorandum de înțelegere. Aceste condiții politice vor avea drept scop soluționarea unor deficiențe fundamentale expuse în ultimii ani în economia și sistemul de guvernare economică din Moldova, precum și în alte domenii cheie, inclusiv buna guvernare și lupta împotriva corupției, statul de drept și securitatea energetică. Condițiile vor fi în concordanță cu angajamentele RM în cadrul programului convenit cu FMI și Banca Mondială, precum și cu operațiunile de sprijin bugetar ale UE și acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător.
loading ...