Prin intermediul proiectului Livada Moldovei, BEI ar putea aloca în perioada următoarea peste 40 mln Euro, în scopul sporirii productivităţii şi competitivităţii sectorului agricol. Anunțul a fost făcut de șeful reprezentanței Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Alberto Carlei.
De asemenea, oficialul a comunicat intenția BEI de a implementa un mecanism ce ar facilita debursarea banilor pe conturile beneficiarilor, în termeni optimi și condiții flexibile.
Ministrul Vladimir Bolea a avut o întrevedere cu Alberto Carlei. Oficialii au discutat despre noi oportunități financiare ce ar putea fi create pentru agricultorii autohtoni și instituțiile de învățământ cu profil agricol.
Bolea a menționat că, pe agenda ministerului este stabilită ca prioritate accelerarea progresului tehnico-ştiinţific și că în acest sens, ar fi binevenită dezvoltarea unor proiecte menite să îmbunătățească procesul educațional și de cercetare din cadrul colegiilor și facultăților agrare. Totodată, ministrul a sugerat ideea de a concepe pachete de finanțare pentru agricultorii ce își doresc să construiască/reabiliteze sisteme de irigare, să dezvolte afaceri în domeniul zootehnic sau să-și orienteze activitatea în industria de procesare a produselor.