INVESTIȚII ÎN AGRICULTURĂ ÎN PERIOADA 2026–2029: Finanțarea fermierilor și modernizarea irigațiilor

23 oct 2026
Agricultorii și întreprinderile din sectorul agroalimentar vor beneficia de acces la finanțare în condiții mai avantajoase și de sisteme de irigare modernizate. Uniunea Europeană va sprijini aceste investiții prin Planul de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027, pentru ca fermierii să își poată moderniza exploatațiile, să utilizeze apa mai eficient și să reducă pierderile provocate de secetă.
 
Pentru realizarea acestor investiții, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu partenerii de dezvoltare, pregătește implementarea a două proiecte importante. „Livada Moldovei II”, finanțat de Banca Europeană de Investiții (BEI), va facilita accesul întreprinderilor agroalimentare la credite pentru modernizare. Proiectul „Alimentarea durabilă cu apă”, realizat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Uniunii Europene, va susține reabilitarea și extinderea infrastructurii de irigare. Aceste proiecte răspund nevoii de modernizare a agriculturii, riscurilor provocate de secetă și cerințelor de integrare pe piața europeană.
 
„Livada Moldovei II”: 150 de milioane de euro pentru sectorul agroalimentar
Proiectul „Livada Moldovei II” prevede un împrumut BEI de 150 de milioane de euro. Contractul de finanțare a fost semnat la 29 iunie 2026. Perioada de implementare este de 60 de luni, în intervalul 2026–2031.
 
Din valoarea împrumutului, 90% sunt destinate finanțării întreprinderilor micro, mici și mijlocii și a companiilor de talie medie din lanțurile valorice agricole. Celelalte 10% vor susține investiții publice în infrastructura agricolă, inclusiv în beneficiul organizațiilor din domeniul educației, cercetării și inovării agricole.
 
Proiectul urmărește finanțarea a aproximativ 750 de proiecte investiționale în sectorul privat și public. În prima etapă a proiectului „Livada Moldovei”, au fost finanțate 628 de proiecte, în valoare de 120 de milioane de euro.
 
Întreprinderile vor putea accesa resursele prin intermediari financiari locali. Aceștia pot fi bănci, companii de leasing și instituții de microfinanțare acceptate în cadrul proiectului. Condițiile urmărite sunt dobânzi mai mici și/sau perioade mai lungi de finanțare.
 
Împrumutul beneficiază de garanția Uniunii Europene prin Fondul european pentru dezvoltare durabilă Plus (EFSD+). Aceasta reduce costul finanțării pentru Republica Moldova. Rambursarea ultimei tranșe este prevăzută pentru anul 2043.
 
În prezent, sunt în curs procedurile pentru intrarea în vigoare a contractului și încheierea acordurilor cu intermediarii financiari. Lansarea liniei de credit este planificată pentru începutul anului 2027. Unitatea de implementare va publica un ghid cu regulile de eligibilitate și condițiile de accesare după finalizarea acestor acorduri.
 
Pentru fermieri și întreprinderile agroalimentare, proiectul va oferi posibilitatea de a investi în modernizarea afacerilor și în creșterea competitivității. Sprijinul consultativ va facilita pregătirea proiectelor și respectarea cerințelor de mediu ale BEI. Investițiile și dobânzile vor putea beneficia de subvenționare în condițiile Programului strategic al politicii agricole.
 
„Alimentarea durabilă cu apă”: investiții în infrastructura de irigare
Proiectul „Alimentarea durabilă cu apă” are o valoare totală estimată de 130 de milioane de euro și cuprinde două etape. Investițiile vizează reabilitarea, modernizarea și construcția infrastructurii primare din sistemele centralizate de irigare prioritare.
 
Prima etapă include sistemul „Puhăcenii de Sus”, din raioanele Criuleni și Anenii Noi, și sistemul „Masivul Căușeni”, din raionul Ștefan Vodă. Împreună, acestea vor deservi aproximativ 6.900 de hectare și 270 de fermieri.
 
La „Puhăcenii de Sus”, investițiile vor acoperi o suprafață de aproximativ 4.900 de hectare, pentru 110 fermieri din cadrul asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații „Dubăsarii Vechi” și „Delacău”. La „Masivul Căușeni”, proiectul va deservi aproximativ 2.000 de hectare și 160 de fermieri din cadrul asociației „Kîzîl”.
 
Acordul de împrumut pentru proiect a fost semnat la 13 octombrie 2026. Prima etapă prevede un împrumut suveran BERD de 49,8 milioane de euro și un grant pentru cooperare tehnică de 1,1 milioane de euro. Sprijinul prevăzut prin Planul de creștere este de 12 milioane de euro. Proiectul mai prevede un grant investițional al Uniunii Europene de 4,8 milioane de euro, prin Platforma de investiții pentru vecinătate (NIP), aflat în stadiu avansat de aprobare, și o contribuție națională de 7,2 milioane de euro.
 
Fermierii vor contribui cu 3% din valoarea investițiilor în sistemele centralizate. Separat, aceștia vor asigura investițiile în echipamentele de irigare de pe propriile terenuri.
 
Proiectarea pentru primele două sisteme este planificată pentru anul 2027. Lucrările de construcție sunt prevăzute pentru perioada 2028–2029. A doua etapă, cu o valoare estimată de 67 de milioane de euro și finanțare încă neangajată, va include alte două sau trei sisteme. Selectarea lor va depinde de studii suplimentare de fezabilitate. Proiectarea este prevăzută pentru 2028, iar lucrările pentru perioada 2029–2030.
 
Modernizarea infrastructurii va permite utilizarea mai eficientă a apei și va reduce consumul de energie pentru pompare. Pentru fermieri, accesul la irigații va crea condiții pentru o producție mai stabilă și va reduce vulnerabilitatea culturilor în perioadele de secetă.
 
Asociațiile utilizatorilor de apă și fermierii vor participa la consultările privind proiectarea sistemelor. Aceștia vor putea pregăti din timp investițiile necesare pentru trecerea la agricultura irigată. Oportunitățile de achiziții vor fi publicate pe portalul BERD dedicat licitațiilor, iar documentele pentru consultare sunt disponibile pe pagina Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
 
Organizațiile societății civile vor putea contribui la informarea beneficiarilor, instruire și monitorizarea implementării. Unitățile responsabile vor publica rapoarte despre finanțare și beneficiari, inclusiv despre distribuția sprijinului pe regiuni și sectoare.
 
Sprijinul Uniunii Europene și al instituțiilor financiare partenere va susține investițiile în ferme, întreprinderi agroalimentare și infrastructură. Scopul este o agricultură mai competitivă, cu acces mai bun la finanțare și cu o capacitate mai mare de adaptare la schimbările climatice.
 
Prin Planul de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027, Uniunea Europeană susține investițiile în ferme, întreprinderi agroalimentare, infrastructură, pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar și apropierea acestuia de piața europeană. Parteneriatul oferă sprijin pentru investiții pe termen lung, care să consolideze afacerile agricole și economia rurală.
loading ...