GCIP Moldova este implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), cu finanțare din partea Facilității Globale de Mediu (GEF) și a Fondului Verde pentru Climă (GCF), și este coordonat local de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Programul oferă un parcurs de accelerare complet, destinat dezvoltării ideilor de afaceri și soluțiilor tehnologice care reduc impactul asupra mediului. Participanții selectați vor beneficia de instruire practică, mentorat, acces la rețele internaționale de experți și investitori, precum și vizibilitate națională și globală.
Ce oferă programul:
- Premii în valoare totală de 50.000 USD (5 premii a câte 10.000 USD fiecare)
- Sesiuni de instruire (Academia Națională și Academia Globală)
- Program personalizat de mentorat (online și offline)
- Pitch Day în fața juriului
- Participare la Gala Moldova Eco Energetică 2025, unde vor fi anunțați câștigătorii
Domenii eligibile pentru aplicare:
- Eficiență energetică
- Energie regenerabilă
- Eficiența utilizării apei
- Clădiri verzi
- Transport ecologic
La finalul acceleratorului, cele mai promițătoare 5 idei vor fi premiate, iar câștigătorii vor avea șansa să participe în competiția globală GCIP, alături de antreprenori din peste 10 țări.
Programul este deschis pentru:
- Startup-uri și IMM-uri înregistrate în Republica Moldova
- Echipe formate din cel puțin două persoane, dintre care cel puțin una este cetățean sau rezident al Republicii Moldova
- Proiecte care abordează o tematică eligibilă și propun o tehnologie cu potențial clar de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (minim 6,8 tone CO₂ echivalent/an)
- Idei care pot genera proprietate intelectuală sau demonstrează capacitatea de a o obține.
Înscrierea se face online, prin completarea formularului disponibil la: https://gcip.tech/register
Pentru detalii suplimentare, participanții pot contacta:
- Doina Dicu, asistent administrativ
- +373 (69) 865352
- doina.dicu@cned.gov.md
- Civic.md