Inițiativa urmărește să susțină grupurile de APL implicate în procesul de amalgamare voluntară, un pas esențial al reformei administrației publice locale, prevăzut în Legea nr. 225/2023. Această reformă vizează modernizarea serviciilor publice și îmbunătățirea capacităților administrative prin fuziunea voluntară a mai multor unități administrativ-teritoriale de nivelul I.
Fiecare dintre cele cinci grupuri selectate va beneficia de:
- Asistență tehnică și mentorat;
- Investiții de până la 885.000 coroane suedeze (echivalentul a cca. 80.000 euro), cu o contribuție proprie de minim 10%.
Activitățile eligibile includ elaborarea de proiecte pentru atragerea investițiilor, crearea Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS), campanii de informare publică, digitalizarea serviciilor, modernizarea spațiilor de interacțiune cu cetățenii și instruirea funcționarilor locali.
Programul se adresează grupurilor de APL care au decis deja, prin hotărâri ale consiliilor locale și consultări publice, inițierea procesului de amalgamare. Acestea trebuie să depună un dosar comun care să conțină scrisoarea de intenție semnată de primari, dovada consultării comunităților și o declarație comună de participare.
PACE Local își propune să creeze modele de succes în cooperarea intercomunală, consolidând în același timp încrederea cetățenilor în serviciile publice și administrația locală.
Dosarele pot fi transmise până pe 16 noiembrie 2025, ora 18:00, la adresa moldova@salarinternational.se, cu subiectul: „Aplicație – Suport pentru amalgamare voluntară – (denumirea grupului de APL-uri)”.
Pentru detalii suplimentare:
Link către documente oficiale și formularul de aplicare
