UN NOU PROIECT ÎN DOMENIUL AGRICULTURII ȘI TURISMULUI, ÎN VALOARE DE 50 DE MILIOANE DE DOLARI SUA

10 oct 2022
USAID a lansat un nou proiect în domeniul agriculturii și turismului, în valoare de 50 de milioane de dolari SUA - Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (Rural Competitiveness and Resilience Activity).

În următorii cinci ani, prin noua investiție lansată, ce are o valoare de 50 de milioane dolari, USAID va contribui la sporirea vânzărilor și obținerea profitabilității în activitățile agricole. Proiectul va facilita conexiunile între lanțurile valorice cheie din domeniul agricol, așa ca fructele, produsele ecologice, legumele, mierea și vinul. De asemenea, proiectul va spori productivitatea, va îmbunătăți sustenabilitatea sectorului agricol, va stimula investițiile și parteneriatele sectorului privat și va promova reformele care vor genera profitabilitatea activității agricole în Republica Moldova.

Prin intermediul PCRR, USAID va implica producătorii agricoli, vinificatorii, operatorii din sectorul turismului, asociațiile sectoriale în activități de creștere și dezvoltare a sectorului agricol, a industriei vinului și turismului bazându-se pe succesele obținute în cadrul proiectelor precedente ale USAID - Proiectul de Competitivitate din Moldova (MCP) și Agricultura Performantă în Moldova (APM). PCRR este implementat de către Chemonics International în parteneriat cu organizațiile locale și internaționale.

Proiectul va fi alături de producători pentru ca ei să-și poată îmbunătăți calitatea, să-și poată certifica produsele, să știe cu cine să ia legătura în piețele noi de desfacere. Pot să vă asigur că Guvernul le va fi alături în toate aceste activități, a declarat Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova.

De asemenea, Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală va îmbunătăți sustenabilitatea generală a sectorului agricol al țării prin diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice și va stabiliza producerea și exporturile agricole care au avut de suferit în urma invaziei ruse în Ucraina. Totodată, acesta va contribui la relansarea turismului moldovenesc, care suferă din cauza efectelor pandemiei provocate de virusul COVID-19, iar, la moment, din cauza invaziei ruse în Ucraina.

O mare parte din suport se va concentra pe abordarea nevoilor urgente. Statele Unite rămân angajate în strategia noastră pe termen lung de a sprijini dezvoltarea economică incluzivă și rezistența la schimbările climatice ale Moldovei rurale prin sprijin suplimentar în sectoarele agriculturii performante, vinului și turismului, a declarat Ambasadorului SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.

Produse proaspete și savuroase direct din câmp, vin și ospitalitate. Natural și durabil. Ce poate fi mai moldovenesc de atât. Tocmai din aceste motive USAID Moldova, prin intermediul RCRA, se va concentra pe agricultura de valoare înaltă, vin și turism, prin extinderea investițiilor noastre în Moldova rurală și prin localizarea parteneriatelor noastre. Includerea comunităților rurale în planurile naționale de dezvoltare este esențială, a declarat șeful Misiunii USAID în Republica Moldova, Scott Hocklander.

La ceremonia organizată în satul Coșernița, raionul Criuleni au participat prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, șeful Misiunii USAID în Moldova Scott Hocklander, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, reprezentanți din domeniul agricultură, turism și vinificație și asociațiile de business din aceste domenii.

În cadrul ceremoniei de lansare a noului program au fost prezentate rezultatele proiectului Agricultura Performantă în Moldova, care, timp de 6 ani, a susținut sectoarele de producere a merelor, strugurilor de masă, fructelor sâmburoase, legumelor cultivate în seră și câmp deschis, pomușoarelor și mierii, precum și sectorul vitivinicol din Republica Moldova. Datorită acestui proiect, peste 3.600 de companii și gospodării agricole și-au dezvoltat afacerile cu ajutorul tehnologiilor inovatoare. Investițiile USAID prin intermediul APM au generat investiții adiționale de circa 50 de milioane de dolari. Totodată, a facilitat vânzări pe piețele locale și cele internaționale în valoare de circa 201 milioane de dolari. 458 de companii au fost asistate în vânzări, 100 de companii au fost certificate internațional, iar peste 10.000 de persoane din sectorul agricol au beneficiat de instruire.
 
loading ...