SPRIJIN PENTRU MICII FERMIERI ȘI FERMELE DE FAMILIE: Două săptămâni până la încheierea depunerii cererilor

21 oct 2026
Micile ferme și fermele de familie pot beneficia de finanțare de până la 2 milioane de lei pentru dezvoltare, în funcție de investiție. Sprijinul acoperă 60% din cheltuielile eligibile, iar pentru tinerii fermieri și femeile-fermiere, proporția crește la 70%. Cererile pot fi depuse până la 30 octombrie 2026. Sprijinul este acordat prin intervenția DR-10 „Sprijin pentru micii fermieri și fermele de familie din zonele rurale”.
 
Sprijinul pentru micii fermieri și fermele de familie face parte din Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Finanțarea este acordată prin Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, din mijloacele aferente Agendei de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027, susținut de Uniunea Europeană, și este administrată de AIPA. Scopul este modernizarea exploatațiilor din mediul rural și creșterea competitivității acestora, prin investiții în producere, tehnologii și valorificarea producției proprii.
 
Prin DR-10, statul sprijină direct micii fermieri și fermele de familie, care constituie coloana vertebrală a agriculturii noastre. Diversificarea domeniilor pentru această intervenție permite micilor fermieri, indiferent de profilul de activitate, să acceseze sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta și a-și crește competitivitatea, susține Radu Musteața, director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
 
DR-10 „Sprijin pentru micii fermieri și fermele de familie din zonele rurale”
Această formă de sprijin este destinată întreprinderilor agricole micro și mici și fermelor de familie din mediul rural. Finanțarea acoperă 60% din cheltuielile eligibile. Pentru tinerii fermieri și femeile-fermiere care îndeplinesc condițiile programului, procentul crește la 70%.
 
Suma maximă este de 1,5 milioane de lei pentru sectorul vegetal și pentru exploatațiile zootehnice eligibile, altele decât cele de bovine, și de 2 milioane de lei pentru creșterea bovinelor. Investițiile în apicultură și creșterea porcinelor nu sunt eligibile pentru această formă de sprijin.
 
Exploatația trebuie să se încadreze în limitele specifice: 70 ha pentru culturi de câmp, 30 ha pentru legume, 10 ha pentru plantații pomicole, căpșun sau arbuști fructiferi și 5 ha pentru viță-de-vie. În zootehnie, plafonul este de 70 de unități vită mare pentru o singură specie sau 90 pentru mai multe specii. Aceste unități se calculează prin coeficienți specifici animalelor, nu prin simpla numărare a capetelor. Pentru asta se va utiliza calculatorul UVM disponibil pe pagina web AIPA.
 
Ce investiții pot fi finanțate
Sprijinul poate fi folosit pentru construcția sau modernizarea spațiilor de producție, înființarea, extinderea ori modernizarea plantațiilor, dotarea producției în teren protejat și dezvoltarea fermelor zootehnice, inclusiv procurarea animalelor. Sunt eligibile și investițiile în depozitare, soluții digitale și irigații, inclusiv stocarea apei, potrivit condițiilor intervenției.
 
Proiectul trebuie să cuprindă cel puțin două acțiuni eligibile, dintre care una principală. Tehnica agricolă și energia regenerabilă pentru consum propriu pot fi incluse ca elemente secundare, corelate cu activitatea de producere vizată. Prin urmare, simpla intenție de a cumpăra un tractor nu este suficientă pentru un proiect eligibil. Pentru investițiile în echipamente de procesare și comercializare, capacitatea trebuie corelată cu producția proprie în proporție de minimum 50%.
 
Solicitantul poate beneficia de cel mult două proiecte DR-10 pe durata programului. Cererea pentru al doilea proiect poate fi depusă numai după finalizarea implementării primului.
 
Ce trebuie să aibă fermierul înainte de depunere
Solicitantul trebuie să dețină legal terenul sau imobilul unde va realiza investiția, în proprietate, arendă, comodat sau în baza altui drept de folosință care permite realizarea și menținerea investiției. Înregistrarea în Registrul fermierilor este obligatorie.
 
Sunt necesare un proiect investițional viabil, surse pentru contribuția proprie și competențe în domeniul investiției. Competențele profesionale pot fi demonstrate de administrator sau de un angajat prin diplomă, certificat de formare ori instruire specializată de minimum 40 de ore. Cerințele privind gestionarea afacerii de către administrator se verifică separat.
 
Investiția trebuie realizată în mediul rural, iar solicitantul nu trebuie să fie în insolvabilitate sau lichidare.
 
Ce documente se pregătesc
Fermierul completează cererea și proiectul investițional pe modelele AIPA pentru DR-10. La dosar se anexează actele privind folosința terenurilor sau imobilelor, dovada competențelor profesionale, ofertele pentru investiție și justificarea alegerii lor, declarațiile solicitate și autorizațiile aplicabile.
 
În funcție de investiție, sunt necesare proiectul tehnic și devizul de cheltuieli, certificatul primăriei privind suprafețele cultivate cu legume și dovada producției proprii necesare procesării. Pentru finanțarea de 70% se prezintă documentele care confirmă încadrarea în categoria de tânăr fermier sau femeie-fermieră.
 
Lista actelor anexate la cerere se va verifica conform părții D a cererii DR-10, deoarece actele diferă în funcție de investiție.
 
Cât contribuie fermierul și când primește banii
La finanțarea de 70%, beneficiarul asigură minimum 30% din cheltuielile eligibile. La finanțarea de 60%, contribuția este de minimum 40%. Cheltuielile neeligibile și sumele care depășesc plafonul sunt suportate de beneficiar.
 
Plata este prevăzută în două tranșe: jumătate din sprijin în avans și restul după realizarea investiției și verificarea documentelor. Dovada contribuției proprii se prezintă în termen de două luni de la emiterea actului sau semnarea contractului. Proiectul se implementează în maximum 36 de luni.
 
Cererile sunt evaluate competitiv. Pragul de minimum 40 de puncte permite intrarea în clasament; finanțarea depinde de punctaj și de bugetul disponibil.
 
Unde se depune cererea și de unde se obțin formularele
Dosarul se depune la direcția teritorială AIPA, până la 30 octombrie 2026, în zilele lucrătoare, între 08:00 și 17:00.
   
Pentru informații suplimentare, fermierii se pot adresa direcțiilor teritoriale sau pot contacta AIPA la 022 212 718 și aipa@aipa.gov.md.
 
Cu suportul Uniunii Europene, prin Planul de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027, micii fermieri și fermele de familie pot investi în modernizarea exploatațiilor, utilizarea mai eficientă a resurselor și valorificarea producției proprii. Finanțarea le oferă posibilitatea de a-și îmbunătăți capacitatea de producție și de comercializare și de a deveni mai competitivi pe piață.
loading ...