FERMIERII DIN EUROPA ALEG PLANTE REZISTENTE LA SECETĂ. Armurariul, o soluție

15 jul 2025
Anul agricol 2025 este deosebit de dur pentru sud-estul Europei. Temperaturile extreme, lipsa precipitațiilor și scăderea alarmantă a nivelului apei subterane au compromis culturile de bază din Bulgaria și Serbia. Fermierii se confruntă cu pierderi uriașe, iar în multe regiuni, porumbul și floarea-soarelui au fost aproape complet distruse de arșiță.
 
În Bulgaria, în special în zona Ruse, culturile de porumb s-au uscat înainte de a ajunge la maturitate. O mare parte din recoltă va fi folosită exclusiv pentru hrănirea animalelor, întrucât calitatea boabelor este compromisă. Situația este agravată de lipsa infrastructurii moderne de irigații. Rezervele de apă subterană sunt în scădere, iar investițiile necesare pentru refacerea rețelelor existente ar depăși un miliard de euro, potrivit estimărilor locale, scrie TVR.
 
În Serbia, tabloul este similar: temperaturi de până la 40 de grade și aproape nicio ploaie înregistrată în ultima lună. În centrul țării, viticultorii sunt nevoiți să transporte apă manual din fântâni pentru a menține în viață vița-de-vie plantată în primăvară. Recolta de grâu a fost, de asemenea, afectată sever – de la o medie de opt tone la hectar în anii anteriori, fermierii au ajuns să strângă doar patru.
 
Este cu siguranță unul dintre cei mai răi ani pentru agricultură. Nu a plouat de aproape o lună și jumătate, porumbul a fost ars aproape complet de căldură, a declarat Dorel Stancu, agricultor.
 
În acest context, unii fermieri caută soluții de adaptare, mizând pe culturi mai rezistente la secetă. O direcție promițătoare este armurariul (Silybum marianum) – o plantă cunoscută pentru rezistența la condiții extreme și valoarea sa economică ridicată.
 
Armurariul – o cultură adaptată vremurilor
Milen Koev, fermier bulgar, a pariat deja pe această cultură: Armurariul este extrem de bogat în silimarină, substanță folosită în peste 90% dintre medicamentele pentru sistemul cardiovascular. Îl cultivăm doar în baza unor contracte clare, nu poți risca să-l semeni fără să ai cumpărător.
 
Această plantă medicinală se dezvoltă bine pe terenuri mai sărace și în condiții de stres hidric. Nu necesită cantități mari de inputuri, iar valorificarea este asigurată prin colaborări directe cu procesatori sau companii farmaceutice, mai ales din Europa de Vest.
 
Armurariul se seamănă toamna sau primăvara devreme, în funcție de condițiile climatice din zonă. Recoltarea are loc vara, când semințele – partea valoroasă a plantei – ajung la maturitate. În condiții normale de cultură, se pot obține în medie între 800 și 1.200 de kilograme de semințe pe hectar, iar prețul acestora variază în funcție de calitate și de cererea de pe piața farmaceutică.
loading ...