Ministrul Agriculturii din România, Florin Barbu, lansează o provocare fără precedent pentru retailul românesc: excluderea temporară a produselor agroalimentare de import din supermarketuri, pentru a testa capacitatea producătorilor și procesatorilor locali de a asigura consumul intern, scrie Agrointel.
Barbu propune un experiment pe o perioadă de trei luni, în care marile lanțuri de magazine să renunțe voluntar la importurile de produse ce pot fi furnizate de industria autohtonă – în special în sectoarele lactatelor și produselor procesate din carne.
Cred că se va dovedi că fermierii și procesatorii noștri pot asigura necesarul populației. Trei luni nu e o perioadă lungă, dar ar putea demonstra cât de autosuficientă este România în domeniul agroalimentar, a declarat ministrul.
El a precizat că măsura nu ar crea penurii alimentare, potrivit discuțiilor avute cu reprezentanții lanțurilor de retail și cu producătorii români.
Demersul vine în contextul în care România înregistrează un deficit semnificativ în balanța comercială agroalimentară, iar o parte importantă a consumului este acoperită prin importuri, inclusiv în sectoare unde există capacitate internă de producție și procesare.
Este un experiment. Facem un studiu să vedem ce impact ar avea dacă timp de trei luni nu mai importăm produse pe care noi le putem realiza local. Cred că ar ajuta la echilibrarea balanței comerciale și ar arăta de unde vine cu adevărat deficitul, a adăugat oficialul.
Ministrul spune că va discuta oficial cu rețelele de retail pentru lansarea acestui proiect pilot, care ar avea nevoie și de susținere guvernamentală mai largă pentru a fi pus în aplicare.