ROMÂNIA DOMINĂ PIAȚA CEREALELOR: Record la grâu și orz

Într-un context general de scădere masivă a exporturilor de cereale din Uniunea Europeană, România se impune ca lider-surpriză, ocupând primul loc atât la exportul de grâu, cât și la cel de orz în anul comercial 2024/2025.
 
Exporturile europene de grâu către țările terțe au scăzut cu peste 11 milioane de tone – o reducere de 34% față de sezonul anterior. De la 32,6 milioane de tone, UE a ajuns să exporte doar 21,6 milioane de tone, afectată puternic de recoltele slabe din Franța și Germania, de aprecierea euro și de concurența tot mai dură din regiunea Mării Negre, scrie Revista Ferma.
 
În acest climat instabil, România a reușit să devină lider la exportul de grâu, cu 5,6 milioane de tone livrate, devansând țări tradițional dominante precum Franța (2,05 milioane tone) sau Germania (2,79 milioane tone). De asemenea, România a livrat 2,1 milioane de tone de orz – aproape jumătate din exporturile totale ale UE, care s-au ridicat la 4,7 milioane tone.
 
Succesul României se explică prin mai mulți factori: poziționarea strategică cu acces direct la Marea Neagră prin Portul Constanța, o recoltă mai stabilă față de cele din vestul Europei și o mai mare flexibilitate din partea traderilor locali. Costurile logistice mai reduse au oferit un avantaj suplimentar în contextul global dominat de concurența ieftină din Rusia și Ucraina.
 
În vreme ce UE importă în prezent 60% din grâu din Ucraina, iar piața globală este dominată de exportatori non-europeni, România se detașează ca jucător regional important. Piețele principale pentru grâul european rămân Nigeria, Maroc, Algeria și Egipt, însă presiunea pe fermieri și pe prețurile interne continuă să crească din cauza scăderii cererii externe și a volumelor stocate.
 
În ciuda performanței excepționale, România trebuie să consolideze acest avans prin investiții în infrastructura agricolă, modernizarea logisticii portuare și promovarea activă a produselor pe piețele internaționale.
 
Criza actuală din exporturile europene arată clar nevoia unei strategii agricole comune care să includă politici mai flexibile, sprijin real pentru fermieri și o viziune pe termen lung pentru menținerea competitivității.