AMENDAT PENTRU CĂ A DAT FOC IERBII USCATE. Detalii, AICI

29 jun 2023
Un apel telefonic a alertat Inspecția pentru Protecția Mediului din Telenești cu privire la un individ necunoscut care a incendiat intenționat vegetaţia uscată, punând astfel în pericol mediul înconjurător și sănătatea comunității locale.

Făptașul a fost sancționat cu un proces-verbal, conform prevederilor articolului 154, alineatul (1), prim, Cod Contravențional, care prevede sancțiuni dure pentru încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor, în special în ceea ce privește modul de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a biodeșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură.


 
Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede sancțiuni substanțiale pentru arderea vegetației uscate fără autorizație sau pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor:
  1. Persoana vinovată poate fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 10.000 și 15.000 de lei în cazul persoanelor fizice, sau cu o muncă neremunerată în folosul comunității, având un interval orar între 40 și 60 de ore.
  2. În cazul persoanelor juridice, amenda poate ajunge la valoarea cuprinsă între 30.000 și 40.000 de lei, însoțită sau nu de privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului vine cu un apel important către populație, în scopul prevenirii incendiilor, în special în această perioadă a anului:
  • Să luăm măsuri pentru a evita incendierea vegetației uscate, astfel încât să ne protejăm atât noi, cât și mediul înconjurător.
  • Uscăciunea și temperaturile cresc considerabil riscul de incendii în natură. Astfel, incendierea necontrolată a vegetației uscate poate declanșa evenimente devastatoare, cu consecințe negative asupra mediului și sănătății noastre.
  • Este esențial să respectăm prevederile legale privind arderea vegetației uscate și să căutăm alternative ecologice. În loc să ardem deșeurile vegetale, putem opta pentru reciclarea lor sau pentru compostare. Astfel, vom contribui la reducerea emisiilor poluante și la protejarea mediului înconjurător.
  • Să evităm aprinderea focului în zonele cu vegetație densă sau în apropierea locuințelor. În cazul în care arderea este inevitabilă, aceasta trebuie efectuată în condiții de siguranță și sub supraveghere permanentă. Nu trebuie să uităm să avem la îndemână mijloace de stingere a incendiilor, cum ar fi găleți cu apă sau stingătoare.
Important! Dacă observați incendii care generează degajări puternice de fum și care pot afecta calitatea aerului, apelați imediat la numărul național de urgență 112.
 
loading ...