10 COMPANII DIN ȚĂRILE DE JOS DISCUTĂ LA UTM DESPRE TEHNOLOGII VERZI ȘI AGRICULTURĂ DE PRECIZIE

07 nov 2025
Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului (FȘASM) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei a găzduit recent vizita unei delegații oficiale din Regatul Țărilor de Jos, formată din reprezentanți ai Ambasadei Olandei, ai Ministerului Agriculturii, Naturii și Calității Alimentelor (LVVN), precum și din zece companii olandeze de top active în sectorul horticol și agroindustrial.
 
Evenimentul s-a desfășurat în prezența secretarului de stat Vasile Șarban, din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, care a adresat un mesaj de salut în care a subliniat rolul esențial al cooperării internaționale și al implicării mediului academic în procesul de modernizare și eficientizare a agriculturii naționale.
 
Din partea delegației olandeze, au participat:
  • Sophie Neve, Consilier Agricol pentru România, Bulgaria și Moldova,
  • Ineke van de Weijgaert, Coordonator Regional Moldova,
  • Jos Leeters – HollandDoor,
  • Maryna Yermakova – KUBO Group,
  • Levente Kovacs – Certhon,
  • Alfred Evers – PIB Fruit Bulgaria,
  • reprezentanți ai companiilor Storex, Pebaco, Rapagra, Fall Creek, Lumiforte, Debets Schalke și Irrigata Crop Service.
 
Vizita a avut ca scop consolidarea dialogului dintre mediul universitar și cel antreprenorial, accentul fiind pus pe agricultura viitorului – o agricultură orientată spre date, sustenabilitate și eficiență tehnologică.
 


Oaspeții au avut ocazia să cunoască facilitățile didactice și de cercetare ale facultății, să interacționeze cu studenții și profesorii, dar și să exploreze oportunitățile de colaborare în cadrul proiectelor existente sau viitoare. Delegația a apreciat în mod deosebit nivelul de pregătire al cadrelor universitare și al tinerilor, precum și infrastructura de cercetare de la FȘASM.
 
În mesajul său, decanul facultății, dr. Sergiu Popa, a evidențiat potențialul de colaborare între universitate și actorii din industria agricolă olandeză, prin platforme precum AgrotekArena și Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni (SCEA Criuleni). Acestea pot deveni puncte strategice pentru testarea și promovarea tehnologiilor inovatoare în agricultură.
 
Vizita a marcat un pas concret spre dezvoltarea parteneriatelor internaționale în domenii precum horticultura, protecția plantelor, agrobusiness și tehnologii verzi, contribuind totodată la alinierea agriculturii moldovenești la standardele europene.
 
Această colaborare reprezintă o oportunitate importantă pentru studenți, cercetători și antreprenori din Republica Moldova de a accesa know-how internațional, echipamente performante și rețele globale de inovație în agricultură.
loading ...