ANUNȚĂ PROTESTE ÎN TOATE RAIOANELE ȚĂRII. Fermierii cer restituirea accizelor la motorină și deblocarea exportului de grâu

20 jun 2022
Asociația Forța Fermierilor din Moldova anunță că vor ieși mâine, 21 iunie, la protest. Liderii asociației spun că vor fi organizate acțiuni de protest în diferite raioane ale țării unde va fi scoasă în stradă și tehnica agricolă.

Agricultorii, membri ai Asociației, cer restituirea accizelor pentru toată motorina procurată în 2022, compensarea parțială a costurilor pentru motorină, fertilizanți și pesticide, plafonarea marjei comerciale la vânzările angro a motorinei până la 1,15 lei per litru, deblocarea exportului de grâu sau să fie procurate în rezervele statului cel puțin 100.000 de tone de grâu de la fermierii autohtoni.

Acum o săptămână, Asociația a organizat o conferință de presă în cadrul căreia președintele, Ion Plămădeală, a citit declarația comună a organizației:

În companiile electorale au fost foarte multe promisiuni față de producătorii agricoli. S-a vorbit nu o dată că există resurse financiare pentru restituirea imediată a accizelor la motorină, pentru compensarea parțială a costurilor la fertilizanți și pentru multe alte măsuri de sprijin pentru sectorul agroindustrial, măsuri care pot fi implementate în mod urgent. Dar iată că au trecut aproape 11 luni de la alegeri. Asociația Forța Fermierilor constată cu mare regret că asistăm în continuare la o atitudine total neglijentă față de sectorul strategic care, în principiu, reprezintă aproape jumătate din exportul R. Moldova, asigură peste o treime din locurile de muncă în domeniul economic, contribuie cu peste 21% la formarea PIB. În acest context, zeci de mii de fermieri sunt și reprezintă ultima redută pentru menținerea satelor în linia minimală de putere, a declarat Ion Plămădeală.

În cadrul conferinței, liderii AFF au menționat că manifestarea din 21 iunie va fi un protest de avertizare.

Potrivit Agrointel.ro,  membrii Asociației Forța Fermierilor din România își declară susținerea publică pentru colegii lor de peste Prut.

Potrivit sursei citate, prin intermediul unui comunicat de presă, Asociația Forța Fermierilor din România adresează public rugămintea Guvernului de la Chișinău de a soluționa cât mai repede revendicărilor colegilor din Republica Moldova deoarece riscul ca agricultura de peste Prut să intre în colaps este uriaș și nu poate fi ignorat.

Menționăm că o parte din tulburările de pe piața agroalimentară din Republica Moldova se regăsesc și pe cea din România. Numeroși membri ai Asociației Forța Fermierilor, mai ales în zona fermelor mici și mijlocii, sunt loviți dur de creșteri de costuri, diminuări de venituri și de dificultatea de a-și vinde producția agricolă la prețul corect. În aceste condiții, Asociația Forța Fermierilor din România nu exclude ca nemulțumirea agricultorilor să ia forme de manifestări publice, de protest, față de lipsa de reacție a Guvernului României la situația critică din sectorul agroalimentar național.

Considerăm că soluția corectă, în aceste vremuri tulburi, pentru îmbunătățirea situației, pe termen scurt, în care se află fermierii români este dialogul și consultarea cu decidenții politici de la nivel guvernamental și parlamentar. Este nevoie însă de acțiuni concrete pentru identificarea de soluții pragmatice și rezonabile, care să poată fi implementate rapid, pentru asigurarea 100% la securității alimentare a României,
se arată în comunicatul de presă al AFF România.
loading ...