CREȘTE NUMĂRUL PROCESATORILOR DE PLANTE AROMATICE ȘI MEDICINALE. Câte fabrici vor fi construite

20 dec 2021
Asociația Cultivatorilor de Lavandă din Moldova organizează mâine, 21 decembrie, cu începere de la ora 10:00, cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale a Plantelor Aromatice și Medicinale (PAM). Evenimentul se va desfășura în regim online și vor fi abordate un șir de subiecte:
  1. Cum se dezvoltă sectorul la moment;
  2. Cât de profitabile sunt afacerile cu PAM;
  3. Situația pe piața locală și internațională;
  4. Cum să promovezi pe piața internațională produsele PAM.
Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu producătorii, procesatorii și experții în domeniu, să afle oportunități de dezvoltare a unei afaceri în domeniu și să obțină gratuit Ghidul de Cultivare a Plantelor Aromatice și Medicinale, ce include recomandări pentru cultivarea culturilor de levănțică, salvie, șerlai, oregano, in și armurariu.
 
Au fost plantate peste 100 ha de levănțică
 
AGROMEDIA a discutat cu directorul executiv al Asociației, Alexandru Bădărău, care va fi și unul dintre vorbitorii evenimentului de mâine și care ne-a oferit mai multe detalii. Potrivit lui, și-au anunțat participarea peste 100 persoane, printre ei și producători, dar și procesatori.
 
Dl Bădărău ne-a comunicat că actualmente în R. Moldova există mai mulți agricultori care investesc în acest sector și numai în anul curent au fost plantate peste 100 ha de levănțică.
 
„Și ne referim doar la membrii Asociației. Cele mai multe plantații de lavandă se află în zonele Centru și Sud, dar apar tot mai multe și în regiunea de Nord. La Edineț se află cel mai mare cultivator, care deține în jur de 100 ha, sunt și alții mai mici, cu câte 5 sau 6 hectare. De fapt, PAM pot fi crescute pe întreg teritoriul țării”, a menționat dl Bădărău, și el tânăr cultivator, cu o suprafață de 4 ha.


 
Directorul executiv al Asociației a subliniat că anii 2020 și 2021, în materie de roadă, au fost o provocare inclusiv pentru producătorii de lavandă.
 
„Anul trecut, din cauza secetei, a fost afectat volumul recoltei, fiind mai mică cu până la 50%, dar cu o calitate mai bună la uleiul esențial. Pe timp de secetă, PAM dau un produs mult mai calitativ din punct de vedere al parametrilor chimici. Și în acest an au fost ploi și pentru că producătorii nu folosesc erbicide, lupta cu buruienile le-a dat anumite bătăi de cap. Dar per total, rezultatul final în zonele de sud și centru a fost unul bun, mai puțin în zona de Nord, unde timpul a fost mai rece și cu mai puțin soare”, ne-a relatat sursa.
 
De altfel, crește și numărul procesatorilor.
„În următoarea perioadă estimăm apariția a cel puțin încă patru centre de procesare cu volume destul de importante. Unul a fost construit recent la Chișcăreni, Sângerei. La Edineț va fi creată o fabrică de distilare și vor presta și servicii, și la sud vor apărea cel puțin încă trei –în Hâncești, Leova, Ștefan Vodă, din investițiile personale ale antreprenorilor”, a adăugat dl Bădărău.

Despre Conferință, organizatorii au reiterat că nu sunt, deocamdată, pregătiți să organizeze una la nivel internațional, și asta pentru că ramura este încă slab dezvoltată și „nu suntem atât de mari producători pe piața mondială, dar avem un trecut. Pe timpul URSS, în RM existau peste 200 mii ha cultivate cu plante aromatice și medicinale, și acest lucru poate fi revitalizat. Agricultorii doresc să-și diversifice producția, ca să-și acopere riscurile de piață pentru prețurile la produsele de bază, plus PAM pot fi folosite ca asolament. Este unul dintre puținele sectoare unde nu există un lanț puternic de intermediari locali. Dar prin intermediul Asociației, cultivatorii pot beneficia de cel mai bun preț la export, pentru că noi oferim astfel de servicii, am creat o cooperativă, am lansat și un brand cu care participăm la expoziții peste hotare”, au subliniat organizatorii.
 
Printre speakeri, Viaceslav Bezhenar, UNDP Moldova, care va discuta și la tema „Malul stâng al râului Nistru – potențialul sectorului PAM pentru oportunități comune de cooperare la export”;
 
Marian Supostat, compania Moldsalvia;
Ivan Antonov – expert plante aromatice și medicinale Bulgaria;
Andrei Cumpanici, USAID APM; specialiști din cadrul MAIA, Programul IFAD, Livada Moldovei, Perfect FARM.
 
Poate participa orice doritor, accesând linkul de înregistrare de pe platforma ZOOM: https://docs.google.com/.../1zhwhnkItuFlx7c84TPBy.../edit...
 
 
loading ...