DIRECTORUL FNF: „AJUTORUL PE CARE-L PROPUNE GUVERNUL PENTRU AGRICULTORI ESTE INSUFICIENT”

07 apr 2022
Situația în agricultura moldovenească este foarte gravă, iar pachetul de măsuri votat la începutul săptămânii de Guvern nu este orientat asupra efectuării lucrărilor de sezon, ci sunt subvenții pentru investiții. Ajutorul pe care-l propune Guvernul pentru agricultori legat de compensarea a 30 la sută din cota accizei pentru motorină este insuficient, iar lipsa unor măsuri țintite pentru lucrările de primăvară va duce în final la o recoltă slabă în toamnă. Declarația a fost făcută de directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mârzenco, transmite AGRMEDIA, cu referire la telegraph.md.

Pe noi, acum ne arde lipsa îngrășămintelor, motorinei și semințelor, a declarat Mârzenco.

Directorul FNF susține că ceea ce propune Guvernul cu referire la acciză reprezintă un leu din prețul motorinei la litru și când prețul deja e 28 de lei per litru, asta înseamnă că ori o procur cu 28 de lei, ori cu 27 pentru mine-i totuna prețul.

Mârzenco a declarat că lipsa unui suport consistent din partea statului va avea un efect negativ atât asupra calității, cât și a cantității producției agroalimentare.

Dar cel care are mii de hectare, are și milioane cheltuieli, și credite de milioane la fel. Și când îmi exprim și eu, nu că nemulțumirea, dar așa, știți, parcă am așteptat să primim un suport mai consistent, mai bun, mai valoros și vă zic, nu că îmi exprim nemulțumirea față de hotărârea aceasta a autorităților, dar îmi exprim îngrijorarea că noi nu vom respecta tehnologia, nu vom semăna la timp, nu vom semăna cu semințe de calitate, nu vom administra fertilizanți la semănăturile în care am investit în toamnă bani solizi și în final vom obține o recoltă slabă, fiindcă nimeni nu ne garantează că vom avea ploi la timp ca și anul trecut, deși noi sperăm și ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea aceste ploi la timp și poate să ieșim măcar pe zero, nu mai zic de profit, să ne recuperăm cheltuielile, fiindcă luăm în calcul situația foarte, foarte gravă în care s-a pomenit toată regiunea, toată lumea și noi în special, fiindcă noi suntem poate cei mai vulnerabili din partea asta a lumii”, a spus Mârzenco.

Totodată, formularul pe care trebuie să-l completeze agricultorii pentru a beneficia de compensarea a 30% din acciza la motorină este prea sofisticat și cere timp, pe care acum fermierii nu-l au.

Noi o să trebuiască să prezentăm un dosar la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură ca să obținem această compensație și nouă nu ne arde ca să ne preocupăm în plin sezon agricol de perfectarea acestor documente”, a menționat acesta.

Guvernul va aloca 200 de milioane de lei pentru compensarea a 30% din cota accizei pentru motorină din anul 2022, ceea ce constituie 894 lei per tonă. Proiectul elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost publicat pentru consultări publice.
 
loading ...