DOSARUL “CĂRNII”: Trei angajați ANSA arestați pentru 30 de zile, doi dintre care vor fi plasați în penitenciarul nr.13

23 apr 2021
 
Trei angajați ai Laboratorului de expertiză al ANSA, învinuiți de corupere pasivă în dosarul mitei cu certificate sanitare, au fost arestați pentru 30 de zile. Anunțul a fost făcut de Centrul Național Anticorupție (CNA), instituția care a realizat investigația și a descins, la 20 aprilie curent, la Piața Centrală. Doi dintre aceștea urmează să fie plasați în penitenciarul 13, iar unul se află în arest la domiciliu, pe motiv că a fost confirmat pozitiv la COVID-19. Încheierea judecătorului poate fi contestată la Curtea de Apel în ordinea stabilită de lege. Alte două persoane colaborează cu ancheta și sunt cercetate în stare de libertate.
 
AGROMEDIA amintește că, potrivit investigaţiilor, care s-au desfăşurat pe parcursul a trei luni, angajaţi ai Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din mun. Chişinău ar fi perceput de la agenţii economici, care aduceau carnea pentru vânzare în Piaţa centrală, sume de bani sub formă de taxe de protecţie pentru a le elibera certificate de calitate fără a supune marfa controlului detaliat. Din imaginile video şi înregistrările obţinute de investigatori, urmare monitorizării, rezultă că funcţionarii efectuau controale superficiale ale mărfii, admiţând produse de proastă calitate spre vânzare şi punând în pericol siguranţa alimentară a cetăţenilor. CNA a demarat, în total, 43 de cauze penale.
 
În același timp, ANSA anunța ulterior pe pagina sa de Facebook, că “va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarelor menționat, întru elucidarea deplină a cazurilor documentate astăzi. ANSA se disociază totalmente de acțiunile coruptibile a unor funcționari și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”, se arăta în postare.
loading ...