FERMIERII ANUNȚĂ DIN NOU PROTESTE. Ministrul: „Sunt nefondate, cerințele lor practic sunt îndeplinite”

14 sep 2022
Două asociații de agricultori: Forța fermierilor și Federația Națională a Fermierilor anunță din nou proteste. Marți, 20 septembrie, fermierii din diferite raioane ale țării vor ieși cu tehnica agricolă în stradă. Acțiunea vine în urma mai multor nemulțumiri și revendicări anterioare ale Asociațiilor pentru care, potrivit acestora, nu au primit un răspuns din partea autorităților.

Amintim că anterior Fermierii au adresat o scrisoare deschisă Prim-ministrului Natalia Gavrilița și ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în care enumeră problemele acute ale sistemului agricol din țară și solicită intervenția statului pentru suportul fermierilor. Scrisoarea a fost semnată de conducerea a trei organizații de profil din țară: Asociația Moldova Fruct, Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor, care anunțau desfășurarea, la 5 septembrie, a unei ședințe comune a Consiliilor de Administrare, cu invitație oficială pentru Prim-ministru și ministrul agriculturii.

Așteptăm ca doamna Gavrilița să vină de această dată la ședința noastră sau să propună altă dată, noi suntem deschiși și flexibili, dar cam toate metodele de dialog se apropie de epuizare, a declarat atunci pentru AGROMEDIA, Alexandr Slusari.

Așa cum Prim-ministrul, Natalia Gavrilița nu a dat curs invitației, Asociațiile vor organiza un nou protest.

 Doamna prim-ministru ignoră cras agricultorii și evită orice dialog cu organizațiile noastre. Totodată, promisiunile publice inițiale ale domnului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare nu au fost realizate și discuția noastră de două luni pe platforma ministerială pe aceste subiecte a eșuat. Reiterăm că mai multe revendicări ale fermierilor nu necesită alocări financiare din bugetul de stat, susțin reprezentanții Forței Fermierilor, potrivit Știri.md.

De cealaltă parte, ministrul Vladimir Bolea declară că:

Toate revendicările care sunt realizabile au fost realizate. Cerințele lor practic sunt îndeplinite. Acum, ele sunt făcute toate în realitate. Noi am convins Ministerul Finanțelor ca să dea derogare, până Parlamentul va vota legea, în baza căreia TVA-ul pe care îl au agricultorii în cont, să-l poată folosi la alte tipuri de impozite. Atunci când vorbim despre penalizări, dacă ei au restanțe, deja e hotărâtă întrebarea cu Inspectoratul Fiscal și cu Ministerul Finanțelor. Dar există o mică problemă, fiecare agricultor trebuie să meargă la Inspectoratul Fiscal să vorbească, la compania cu care au lucrat. Inspectoratul fiscal nu pune penalități la nimeni, dar tu, agentul economic, trebuie să-ți ei mapa și să mergi să discuți, să semnezi noul contract de reeșalonare a datoriilor, de reeșalonare a creditului, a declarat ministrul în cadrul unei emisiuni TV la postul de televiziune TV8.

Una din cerințele fermierilor menționate în scrisoarea deschisă adresată autorităților era subvenționarea pierderilor din cauza secetei, despre aceasta ministrul susține:
Ministerul Agriculturii nu are astfel de măsuri. Noi avem programe de subvenționare, a menționat Vladimir Bolea.
 
loading ...