MNISTRU SAU DEPUTAT? Rămâne Ludmila Catlabuga la Ministerul Agriculturii?

23 oct 2025
La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut loc astăzi o conferință de presă în care a fost prezentat bilanțul activității instituției din ultimii patru ani. În cadrul evenimentului, ministra Ludmila Catlabuga a fost întrebată dacă va rămâne în fruntea ministerului și în noul guvern sau va prelua mandatul de deputat, fiind pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate.
 
Întrebarea a venit în contextul în care formațiunea politică urmează să anunțe componența viitorului cabinet de miniștri, iar Alexandru Munteanu este propus drept candidat la funcția de prim-ministru.
 
Înțeleg că se așteaptă un răspuns, dar vreau să vă rog să avem răbdare și să nu anticipăm lucrurile. Credeți-mă, și pentru mine personal e dificil. Fie că voi rămâne la minister, sau că voi fi în funcția de deputat – rămân să slujesc agriculturii. Asumarea este pe măsură, de asta urmează să decidem în cel mai scurt timp, a spus ministra.
 
Ludmila Catlabuga a confirmat că a avut o întrevedere cu Alexandru Munteanu, candidatul desemnat pentru funcția de premier.
 
Am discutat despre agricultură, despre proiectele în agricultură, despre ce a fost în agricultură și despre ce obiective ar fi bine să le menținem. Domnia sa, probabil, încearcă să-și creeze o imagine despre tot ce se întâmplă în Republica Moldova, pe toate segmentele și eu am avut ocazia să-i prezint situația din agricultură.
 
Urmează să avem decizia finală cu numirea și prezentarea candidatului la premier. Ulterior vom trece la garnitură și atunci vor fi întrebări mai directe, a precizat ministra.
 
Potrivit declarațiilor, consultările pentru formarea noului cabinet sunt încă în desfășurare, iar echipa executivului va fi anunțată oficial în perioada următoare.
loading ...