Își propun să intervină în scopul modificării legislației, să schimbe regulamentul cu privire la subvenționare în agricultură și să facă mai eficient dialogul dintre agricultori și autorități. Acestea sunt obiectivele principale ale Asociației Forța Fermierilor, care și-a autorizat recent activitatea.
În primul rând, avem mult de lucru la capitolul legislație. Ne propunem să ne implicăm intens în pregătirea regulamentului cu privire la subvenționare pentru anii viitori. Vom veni cu propuneri și vom solicita modificări, în suportul agricultorilor. Noi ne propunem să susținem agricultorii mici și mijlocii, cei care oferă locuri de muncă la sate, pe care se ține viața la sate.
Am ridicat problema cu restituirea accizelor la motorină. Da, înțelegem că nu suntem o țară mare, dar agricultorii din toată lumea sunt scutiți de accize și au mult mai multe facilități. Pentru început, am solicitat să le restituite cel puțin accizele, ținând cont de creșterea galopantă a prețului la motorină. Am obținut ce am obținut, acum s-a pregătit regulamentul cu compensarea a 30% din accize. Este foarte puțin, noi suntem indignați de această decizie, vă dați seama, dacă accizele constituie 2,50 lei la litru, când motorina este 26, 27 de lei, nu este o decizie bună, iese undeva 70 de bănuți la litru, este neesențial pentru agricultor, ținând cont de faptul că în 2021 prețul la motorină s-a dublat.
O altă problemă gravă cu care ne-am întâlnit anul trecut este lipsa spațiilor de depozitare. În 2021, agricultorii Republicii Moldova au pierdut peste 10 miliarde de lei din motiv că nu au spații de depozitare. Fermierii au fost nevoiți să vândă producția agricolă direct din câmp. Un exemplu: dacă în toamnă floarea soarelui s-a vându cu 7 lei, acum este 14, 15, chiar și cu 18 lei s-a vândut. Ne dorim ca în noul regulament, acest aspect să fie mai mult susținut de către stat.
Sunt încă multe, multe aspecte la care ne propunem să lucrăm. Problemele în agricultură nu se termină niciodată. Cineva trebuie să apere interesele agricultorilor, în dialog cu structurile statului, a declarat pentru AGROMEDIA, Ion Plămădeală, președinte al Consiliului de Administrare al Asociației.
De asemenea, Asociația din țara noastră este în strânsă colaborare cu Asociația Forța Fermierilor din România. Potrivit lui Ion Plămădeală, vor urma vizite de lucru în gospodăriile fermierilor de peste Prut, schimb de experiență și de bune practici cu agricultorii din România.
Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor din Moldova este Alexandru Slusari, fost vice-președinte al Parlamentului. La Asociație poate adera orice agricultor din Republica Moldova.