La finele lunii decembrie trecut a fost aprobată Legea Raftului, conform căreia vânzătorii de produse alimentare sunt obligați să achiziționeze și să asigure expunerea pe raft a produselor fabricate ori procesate în Moldova în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial. Actul legislativ a și fost publicat acum nouă luni în Monitorul Oficial.
Potrivit noii Legi, orice încălcare ar putea fi amendată cu până la cinci mii lei pentru persoanele fizice şi cu până la 20 mii de lei pentru cele juridice. De menţionat că lista acelor produse care ar urma să facă parte din această categorie se va aproba de Guvern şi se va actualiza anual. Și acum, cel mai important moment: Legea Raftului a intrat în vigoare în data de 25 ianuarie 2021, iar prevederile ce țin de comercializarea produselor autohtone au fost puse în aplicare din 1 iulie 2021.
Ex-deputatul Alexandr Slusari a postat pe pagina sa de Facebook un grup de poze dintr-un supermarket, din care devine clar că legumele și fructele la un preț exagerat sunt de import. „Este toiul toamnei. În țară mai avem cantități enorme de tomate. Însă rețelele de supermarketuri, controlate din afara țării, preferă să comercializeze roșii importate.
Din 5 rânduri de tomate patru sunt produse în Turcia. Alături este amplasat încă un rând de cutii din aceeași țară.
Este nu doar situația rușinoasă, ci și încălcarea demonstrativă a Legii, care prevede că cel puțin 50 procente a produselor agroalimentare pe rafturi ar trebui să fie moldovenești. Apropo, situația similară se atestă în multe magazine de tip supermarket și pentru alte legume, precum și pentru sucuri, conserve și ulei vegetal”, a notat dl Slusari, adăugând că „Statul continuă această politică păguboasă economică privind facilitarea importurilor la mărfuri, care se produc tradițional în Moldova. Astfel, sustineți din greu economiile străine.”