LINIE DE CALIBRARE ȘI SORTARE A CIREȘELOR, PREZENTATĂ PRODUCĂTORILOR

17 jul 2023
Prima linie de sortare și calibrare a cireșelor și facilitățile de ambalare ale companiei Biyaz Salkim  SRL a fost prezentată producătorilor de fructe din autonomia găgăuză. Prezentarea a avut loc în cadrul seminarului:
„Tehnologii moderne de producție și post-recoltare a fructelor sâmburoase și a strugurilor de masă pentru piața Uniunii Europene (UE)”, organizat de Asociația Moldova Fruct, în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
 
Vera Iabanji, managerul Biyaz Salkim SRL, a declarat celor peste 70 de fermieri din regiune care au participat la acest eveniment că, investițiile în producția de fructe de calitate și certificarea GlobalG.A.P., GRASP și SMETA au ajutat compania să exporte întreaga recoltă de cireșe din 2023 către Olanda. Cumpărătorul este o companie cu care Biyaz Salkim a stabilit relații comerciale în anii precedenți când a vândut prune și struguri.
 
Investiția în linia de sortare a cireșelor a fost oportună, deoarece ne-a permis să furnizăm fructe conform cerințelor stricte ale importatorului olandez, respectiv, cerințelor de marketing ale Uniunii Europene. În prezent, planificăm instalarea sistemului antigrindină și antiploaie la livada de cireși, pentru a minimiza riscurile de afectare și crăpare a fructelor, a declarat managerul Biyas Salkim SRL.


 
Participanții la seminar au confirmat că orientarea către noi piețe a devenit o necesitate. Fermierii sunt mai hotărâți ca niciodată să îmbunătățească calitatea fructelor, investind în tehnologii moderne de producere, soiuri noi, echipament de recoltare și post recoltare - sortare și calibrare a fructelor pentru a se alinia  cerințelor și a corespunde standardelor de calitate și inofensivitate pe piețele din Vest.
 
În acest sezon, cireșele moldovenești au ajuns în 13 țări
În perioada 1 iunie - 11 iulie 2023, din Moldova au fost exportate peste 13.300 de tone de cireșe. Geografia exporturilor este diferită semnificativ față de anul trecut. În acest sezon, cireșele moldovenești au ajuns în 13 țări. Din lista noilor destinații fac parte: Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia.

Datorită investițiilor din ultimii ani în soiuri moderne, echipamente de sortare și răcire, certificare GlobalG.A.P./GRASP, producătorii  moldoveni sunt capabili să concureze pe piața internațională.

Dacă în 2022, pe piața UE au fost exportate 190 tone de cireșe, anul acesta, până la 11 iulie, pe această piață au fost livrate 2 mii tone de cireșe, adică de 10 ori mai mult. De menționat că, exportul anumitor soiuri de cireșe continuă până în a doua jumătate a lunii iulie. Astfel, se exportă soiurile Kordia, Regina, care sunt cunoscute și solicitate de consumatori pe piața Uniunii Europene.
loading ...