NINSORI ȘI LAPOVIȚĂ: Zilele și regiunile în care vor cădea primii fulgi

30 nov 2021

Meteorologii prognozează răcirea timpului, în perioada 4-6 decembrie, iar odată cu aceasta vor cădea și primele ninsori.
 
Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a specificat că răcirea vremii și precipitațiile vor fi cauzate de un ciclon care se îndreaptă dinspre Oceanul Atlantic și va traversa partea de sud a Europei, transmite AGROMEDIA cu referire la ipn.md.
 
„Precipitațiile vor cădea sub formă de ploaie și lapoviță. În zona de sud a Republicii Moldova, va fi mai mult sub formă de ploaie, iar în partea de nord – mai mut sub formă de lapoviță. Cantitățile de precipitații vor fi slabe, până la moderat”, a precizat Ghenadii Roșca.
 
Responsabilul de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat a menționat că stratul de zăpada va atinge 20 de centimetri la munte, în România.
 
În Republica Moldova, nu va depăși 2 centimetri și se va topi foarte repede, pentru că temperaturile pe timp de zi vor fi pozitive.
 
Deși temperaturile de la începutul lunii decembrie sunt în limita normei pentru această perioadă a anului, cele de la sfârșitul lunii noiembrie au fost cu 7-8 grade mai ridicate, a precizat Ghenadii Roșca.
 
După 3 decembrie temperatura aerului va coborî, revenind la temperaturile normale pentru această perioadă. Pe timp de noapte, se așteaptă în jur de zero grade, iar pe timp de zi temperatura aerului va oscila între +1 și +6°C.
 
Sursa: inp.md
 
Top știri

PETRU MIHOV: Mi-a fost de mirare că în 2021 Rusia a procurat de la noi soiuri roz. În Belarus, în Europa, mai vindem și struguri albi

12 jan 2022

CE SE-NTÂMPLĂ ÎN STUPINE? Apicultorii îngrijorați de temperaturile care ar putea provoca albinele la zborul de curățare

04 jan 2022

VIDEO: PRODUSELE WUXAL DE LA UNIFER X, partenerul optimal al producătorilor agricoli. Ce spune compania „VIORIX-AGRO”

27 dec 2021

STARTUP-URI ÎN AVANS: Subvenții de 75 milioane lei pentru proiecte agricole la sate, disponibile din anul viitor. Detalii

30 dec 2021

VINĂRIA PURCARI A AJUNS PE WALL-STREET. Istoria de succes a lui Victor Bostan și a vinului care a cucerit întreaga lume

03 jan 2022
Din aceeași categorie

STRATEGIA NAȚIONALĂ DE DEZVOLTARE AGRICOLĂ ȘI RURALĂ PUSĂ ÎN DISCUȚIE: Propunerile înaintate de FARM

20 jan 2022

7 ANI DE DCFTA ÎN MOLDOVA: Extinderea listei de produse agroalimentare exportate în UE, primordială pentru ANSA. Detalii

20 jan 2022

DE ACUM ÎNCOLO ANSA VA DECIDE CARE FRUCTE ȘI LEGUME SUNT PROASPETE. Vezi cerințele noi aprobate de Guvern

19 jan 2022

VAMA ȘI MISIUNEA USAID, DISCUȚII DESPRE ACORDUL DE FACILITARE A COMERȚULUI. Succesele unui parteneriat

18 jan 2022

RISIPITORII DE APĂ: Topul orașelor în care apa, se pare, nu mai e izvorul vieții și decizia ANRE

18 jan 2022

NINSORI ȘI LAPOVIȚĂ: Zilele și regiunile în care vor cădea primii fulgi

NINSORI ȘI LAPOVIȚĂ: Zilele și regiunile în care vor cădea primii fulgi

NINSORI ȘI LAPOVIȚĂ: Zilele și regiunile în care vor cădea primii fulgi

loading ...