PESTE 291 DE MII DE EURO, PENTRU MODERNIZAREA COLEGIULUI AGROINDUSTRIAL DIN UNGHENI
12 mai 2022
Astăzi, 12 mai, la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, a avut loc inaugurarea proiectului investițional al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare ”Livada Moldovei”.
În cadrul evenimentului, au participat ministrul MAIA, Viorel Gherciu, oficiali ai Delegației UE în țara noastră, reprezentanți ai BEI, cât și elevi și profesori ai instituției de învățământ.
Prin intermediul acestui proiect, Colegiul Agroindustrial Ungheni a primit un ajutor financiar în valoare de 291 mii euro. Investițiile au fost realizate de Guvernul Republicii Moldova, din sursele Băncii Europene de Investiții, în cadrul proiectului ”Livada Moldovei”.
Banii au fost orientați spre plantarea a 1,2 ha de cireș, vișin, păr, coacăz și mur, dotate cu sistem de suport și stație meteo. Totodată, a fost procurat un tractor, utilaje agricole adiacente, echipamente IT, fiind construită și o seră cu o suprafață de 320 m2.
Ca rezultat, peste 350 de elevi ai Colegiului Agroindustrial Ungheni vor învăța să cultive salată, flori, roșii, castraveți, ardei, vinete, utilizând tehnologii de ultimă generație. Mai mult, au fost create plantații didactice, unde horticultorii începători vor deprinde abilitățile agrotehnice de creștere a fructelor și pomușoarelor.
Menționăm că peste 250 de agenții economici din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași vor putea beneficia de serviciile educaționale și de instruire continuă oferite de Colegiul Agroindustrial Ungheni.
Top știri
CE TREBUIE SĂ FACĂ APICULTORII ÎN STUPINE PENTRU A EVITA ROIRILE? Cum poate fi întrerupt roitul?
22 apr 2022
DAVID BECKHAM S-A APUCAT DE APICULTURĂ. Fostul fotbalist intenționează să lanseze o afacere cu miere organică
06 mai 2022
TEHNICA ÎNLOCUIRII REGINELOR. Greșeli frecvente pe care le fac apicultorii
02 mai 2022
EVODIA – SPECIA SALVATOARE A APICULTORILOR. Acest copac nu are concurenți la volumul de miere livrat
29 apr 2022
SEZON NOU, PROBLEME VECHI. MII DE ALBINE GĂSITE MOARTE LA O STUPINĂ. Motivul: Tratamente chimice în livezi
19 apr 2022
Din aceeași categorie
VREME FRUMOASĂ ȘI CALDĂ ÎN TOATĂ ȚARA
16 mai 2022
MAIA, LA CONFERINȚA REGIONALĂ FAO PENTRU EUROPA. Vezi care au fost principalele subiecte
16 mai 2022
CULTIVAREA PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE – O AFACERE PROFITABILĂ
13 mai 2022
DUPĂ 15 ANI, LUCRĂRILE DE CONSTRUCȚIE A CLINICII VETERINARE A UASM AR PUTEA FI FINALIZATE
13 mai 2022
AU ÎNCERCAT SĂ SCOATĂ ILEGAL DIN ȚARĂ PESTE 4 TONE DE BISCUIȚI
13 mai 2022
PESTE 291 DE MII DE EURO, PENTRU MODERNIZAREA COLEGIULUI AGROINDUSTRIAL DIN UNGHENI
PESTE 291 MII EURO INVESTIȚI PENTRU MODERNIZAREA COLEGIULUI AGROINDUSTRIAL DIN UNGHENI
PESTE 291 MII EURO INVESTIȚI PENTRU MODERNIZAREA COLEGIULUI AGROINDUSTRIAL DIN UNGHENI