Din 2018, timp de patru ani, Pretura sectorului Buiucani a emis autorizații de funcționare pentru 8-10 luni a iarmarocului săptămânal EcoLocal Farmers Market, la solicitările Asociației Consumatorilor și Producătorilor Artizanali din Moldova (AO ACPEAM). Autorizațiile includeau o serie de condiții, pe care organizatorul le-au onorat mereu.
Din luna decembrie 2021 asociația a înaintat trei solicitări pentru anul 2022, dar până în prezent Pretura Buiucani refuză să emită autorizația pe un an.
Decizia recentă a Preturii, din 22 februarie 2022 stipulează funcționarea pieței pe o durată de o lună, din 5 martie până în 5 aprilie, deși toate demersurile Asociației au specificat perioada până în 25 decembrie 2022.
Motivul acestui refuz nu este necunoscut, dar funcționarii Preturii invocă art. 215 din Legea 231 din 23.09.2010 “Cu privire la comerțul interior”, conform căruia ”activitatea de comerț ambulant, inclusiv în cadrul iarmaroacelor, se desfășoară pentru o perioadă de maximum 35 de zile consecutive”.
Respectiv, Pretura Buiucani impune Asociația să depună cereri de autorizație la fiecare 35 de zile, adică de 10-12 ori pe an, ca să fie emise 10-12 autorizații pe an.
Întrucât activitatea de comerț în cadrul pieței EcoLocal Farmers Market se desfășoară doar 2 zile consecutive pe săptămână, adică în fiecare sâmbătă și duminică pe parcursul anului, în cazul dat limitarea în timp prevăzută de articolul 215 nu este aplicabilă pe motiv că nu este întrunită condiția de 35 de zile consecutive.
Funcționarii Preturii au confirmat în discuții că art. 215 nu nu vizează activitatea pieței EcoLocal Farmers Market, și totuși Dumnealor insistă pe solicitările lunare din partea asociației.
Funcționarea pieței EcoLocal în baza autorizațiilor de la o lună la alta este imposibilă pentru că:
- nu garantează un loc continuu de comercializare pentru agricultorii care investesc în agricultura ecologică și vând exclusiv la piața EcoLocal (asemenea agricultori sunt cel puțin 15 – toți cu întreprinderi de familie, tineri, majoritatea reveniți recent de peste hotare;
- nu permite angajarea personalului tehnic, profesioniștilor în promovare și conținut pe termen lung, respectiv minim 7 locuri de muncă vor fie pierdute;
- nu permite investiții de durată în infrastructură și conținut;
- impune membrii voluntari ai Asociației la o povară exorbitantă de muncă birocratică
- nu garantează eliberarea autorizațiilor ulterioare, dat fiind exemplul acestei tergiversări de mai mult de 2 luni.
Imediat cum va fi emisă autorizația, EcoLocal va putea lansa apelul de înregistrare către comercianți, iar lista acumulată în procesul înregistrării va fi remisă Preturii conform Regulamentului municipal (în mod obișnuit, Asociația publică listele participanților deja de 4 ani în fiecare zi de vineri, pe pagina Fb și prin email).
Fără un act permisiv pentru tot anul, piața EcoLocal Farmers Market va rămâne închisă.
Va fi o ratare nefastă pentru toți cei peste 150 de comercianți care așteaptă să-și întâlnească clienții într-un format autentic, profesional și non-profit.
La fel și pentru cei peste 25,000 de prieteni-cumpărători fideli adunați în jurul acestei inițiative sociale în cei patru ani de activitate non-profit.
Vor fi închise cel puțin șapte locuri de muncă. Agricultura Ecologică din Moldova va pierde singura platformă permanentă de comercializare a produselor autohtone ecologice. Presupunem că agricultorii participanți vor ieși din circuitul ecologic, neavând o piață reală de desfacere.
Asociația EcoLocal se adresează tuturor prietenilor, factorilor de decizie, producătorilor să ne ajutați să nu pierdem EcoLocal Farmers Market. Vă mulțumim!