PRESA A AFLAT CUM OBȚII SUCCES ÎN AGRICULTURĂ. Jurnaliștii au mers în vizită la antreprenorul Iurie Diuța

04 oct 2021
Reprezentanții mass-media de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la un turneu de presă, în cadrul căruia au vizitat unul dintre membrii „Platformei de dezvoltare a capacităților de export a producătorilor de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului”. Platforma a fost creată de Asociațiile Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct,
cu asistența Embassy of Sweden in Chisinau, UK in Moldova - British Embassy Chisinau și UNDP Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).
 
Beneficiarul proiectului, antreprenorul Iurie Diuța din partea stângă a Nistrului a relatat presei despre instruirile și schimburile de experiență la care a participat alături de alți producători, dar și despre turul virtual aflat la etapa finală de elaborare, care îl va ajuta să promoveze fructele pe care le produce pe diferite piețe.
 


Iurie Diuța a menționat și despre parteneriatul stabilit acum șase ani cu producătorii membri ai Asociației Moldova Fruct și grație căruia a avut de învățat doar lucruri utile.
 
AGROMEDIA amintește că dl Diuța este un fermier de top din stânga Nistrului. Are 52 de ani, s-a lansat în agricultură în 2010 și deține două companii – una specializată în importul de fructe exotice și alta care produce fructe locale și le exportă. În prezent deține 65 hectare de livezi și 12 de pomușoare, fiind unul dintre cei mai mari exportatori de mere din regiunea transnistreană. Recolta este vândută în mare parte pe piața din Rusia, dar producătorul are în plan să-și extindă piața de desfacere.
 
Mai multe detalii despre succesul agricultorului, AICI.
loading ...