PREȚURILE PENTRU CARTOFII NOI – CELE MAI MARI DIN ULTIMII 5 ANI

02 jun 2022
De aproximativ o lună, avem pe piață cartofi noi moldovenești. Perioadă în care prețurile de vânzare angro au scăzut de la 23 lei/kg, la 20 lei/kg. Prețurile de vânzare cu amănuntul, în primele zece zile ale lunii mai, au scăzut de la 35-40 lei/kg, la 22-25 lei/kg și practic nu s-au mai modificat.

Potrivit east-fruit.com, prețurile pentru cartofii timpurii, în luna mai, au fost cele mai mari, din ultimii 5 ani. Mai mult operatorii piețelor de fructe și legume din Moldova consideră că, în ciuda vremii relativ favorabile, în special pentru plantațiile irigate, nici în iunie, cartofii noi nu se vor ieftini foarte mult - cel puțin, în primele 2 săptămâni.

Ca principal motiv pentru costul relativ ridicat al cartofilor tineri, comercianții invocă o reducere destul de drastică (comparativ cu doi ani anteriori) a aprovizionării cu acest produs. Potrivit vânzătorilor de material semincer, în 2022, suprafețele de cartofi au scăzut cu cel puțin 10-15% față de anul trecut. Iar cele de cartofi timpurii, cultivați în sere și în câmpuri protejate au scăzut cu 40-60%. În consecință, există puțini cartofi noi crescuți la noi în piețele și magazinele din țară. 

Rețelele de supermarketuri din Moldova, au pe raft, în mare parte, cartofi tineri importați: macedoneni și, mai recent, grecești și turcești. Prețurile magazinului pentru acest produs practic nu diferă de cel de la piață. Acest lucru sugerează că rețelele mari de magazine nu mai sunt principalul factor de stabilire a prețurilor, în acest proces, piețele și vânzătorii ambulanți, după o pauză de doi ani, au revenit din nou în prim-plan.

Aparent, un alt motiv din care nu se ieftinesc cartofii timpurii sunt prețurile angro relativ mari (și, de asemenea, stabile) la cartofii de anul trecut. Atât în ​​piețe, cât și în magazine, se vând, în mare parte, cartofii locali de anul trecut. Cartofii din roada veche, în special cei spălați și ambalați, sunt doar cu 15-20% mai ieftini decât cartofii noi.
 
loading ...