Uniunea Europeană (UE) deschide ușile și pentru producătorii de ouă din Republica Moldova, care se aliniază cerințelor sanitar-veterinare. În data de 08 octombrie 2024, primul producător de ouă de consum (categoria A) din țară a obținut dreptul de a-și exporta produsul pe piața UE.
Urmare a eforturilor depuse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) privind punerea în aplicare a legislației naționale, armonizate cu legislația UE, în luna martie 2023, Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta produse avicole în Comunitatea Europeană.
Citiți și: CARNEA PROASPĂTĂ DE PASĂRE DIN R. MOLDOVA A AJUNS PE PIAȚA DIN UE
Pe parcursul ultimilor doi ani, inspectorii ANSA, în cadrul controalelor oficiale, au evaluat și au oferit recomandări producătorilor de ouă pentru îmbunătățirea sistemului de creștere și întreținere a găinilor ouătoare. Acestea au stat la baza modernizării unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor.
Astfel, primul operator care a ținut cont și s-a aliniat la standardele riguroase ale UE, a primit dreptul de a exporta ouă pe piața unică europeană. În rezultat, consumatorii din țara noastră, dar și consumatorii europeni vor avea acces la produse alimentare moldovenești inofensive și calitative.
ANSA va acorda, și în continuare, tot sprijinul necesar pentru a ajuta agenții economici, interesați de piața europeană, și a facilita accederea produselor autohtone de origine animală pe cele mai mari piețe internaționale.
Condițiile privind exportul de ouă și a produselor din ouă destinate consumului uman în UE, pot fi vizualizate AICI.